„Nu uitați, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor”, anunța Ministerul Educației.
Probele încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele sunt distribuite sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul, transmitea Ministerul Educației.
Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare, aprobate de Ministerul Educației.
Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00.
Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 23 februarie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.
(sursa: Mediafax)