x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEN: 75,5% - promovabilitatea la Bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor

MEN: 75,5% - promovabilitatea la Bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor

12 Iul 2019   •   21:20
MEN: 75,5% - promovabilitatea la Bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor

Ministerul Educaţiei a anunţat vineri seara că promovabilitatea la Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, în sesiunea iunie - iulie, este de 75,5%.

Potrivit unui comunicat al MEN, transmis AGERPRES, în raport cu rezultatele iniţiale (73,7%), se constată o creştere de 1,8%.

Comparativ cu rezultatele finale din sesiunea iunie - iulie a anului trecut (74,7%), majorarea ratei finale din acest an este de 0,8%.

După soluţionarea contestaţiilor, 89.215 candidaţi (din 129.167 prezenţi) au promovat examenul (în creştere de la 86.794 de candidaţi reuşiţi iniţial).

MEN precizează că rata de promovare a celor 16.722 de absolvenţi din promoţiile anterioare este de 26,1%.

Au fost depuse 47.999 de contestaţii: 18.954 la proba E)a), 449 la proba E)b), 15.478 la proba E)c) şi 13.118 la proba E)c).

În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,53 puncte: 0,58 puncte la proba E)a), 0,67 puncte la proba E)b), 0,46 puncte la proba E)c) şi 0,44 puncte la proba E)d).

S-au consemnat procente ridicate de promovare în: sectorul 4 al Capitalei (84,92%), judeţele Bacău (83,77%), Cluj (86,36%), Brăila (83,36%), Braşov (82,81%) şi municipiul Bucureşti (82,78%), judeţele Sibiu (82,69%), Iaşi (82,38%), Galaţi (81,70%) şi Buzău (78,88%).

Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului naţional de Bacalaureat, precizează Ministerul Educaţiei.

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Înscrierea candidaţilor pentru a doua sesiune se va derula între 15 şi 19 iulie. Candidaţii care promovează examenele de corigenţe se pot înscrie în data de 26 iulie. Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 se vor desfăşura între 21 august şi 6 septembrie.

AGERPRES

×