Elevii de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a, care vor participa în anul 2018 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, au la dispoziţie, începând de miercuri, pe site-ul subiecte2018.edu.ro, modele de subiecte în vederea pregătirii celor două testări.
Potrivit unui comunicat al MEN, modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională au fost construite în funcţie de trei cerinţe: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele de examen, nivel mediu de dificultate şi posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.
"Modelele orientative de subiecte/biletele de examen/pachetele de fişiere pentru Bacalaureat 2018 au fost concepute în concordanţă cu programele în vigoare ale examenului, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea de analiză, de sinteză, de generalizare şi de abstractizare a candidaţilor. De asemenea, vizează cuprinderea echilibrată a materiei studiate, solicitându-se demonstrarea competenţelor prevăzute în programele de examen, respectiv încadrarea în timpul prevăzut de metodologie pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Comparativ cu anul 2017, nu au fost operate modificări în structura subiectelor", precizează MEN.
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) este instituţia din subordinea Ministerului Educaţiei specializată în evaluare educaţională, având ca atribuţii, printre altele, asigurarea coordonării ştiinţifice şi profesionale a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar.
În acelaşi timp, acestei structuri îi revine elaborarea subiectelor pentru probele de examen, respectiv elaborarea de metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar. AGERPRES