x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Min. Educației, despre decizia CCR pe doctorate: CNATDCU sau Ministerul nu pot reevalua teza

Min. Educației, despre decizia CCR pe doctorate: CNATDCU sau Ministerul nu pot reevalua teza

11 Noi 2022   •   18:42
Min. Educației, despre decizia CCR pe doctorate: CNATDCU sau Ministerul nu pot reevalua teza

Titlul de doctor poate fi retras pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională doar dacă nu a produs efecte și poate fi anulat la cererea Ministerului Educației, în cel mult un an, cu respectarea legii, transmite Ministerul Educației, după discuțiile de la CNATDCU.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a participat la prima ședință a Consiliului General al Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor Didactice și Certificatelor Universitare (CNATDCU) de la preluarea mandatului, la invitația președintelui interimar CNATDCU, Mircea Dumitru. Deca a fost însoțită de Gigel Paraschiv, secretar de stat și de reprezentanții Direcției Generale Juridică și Control.

Pe agenda discuțiilor care au avut loc joi s-au aflat, printre altele, efectele Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, problema justiției constatative, aspecte organizatorice specifice activității CNATDCU etc.

În cadrul întâlnirii, Direcția Generală Juridică și Control a Ministerului Educației a explicat implicațiile Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul Educației, titlul de doctor poate fi retras pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională doar dacă nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. De asemenea, titlul de doctor poate fi anulat la cererea Ministerului Educației, în calitate de autoritate emitentă a ordinului de ministru, în temeiul art. 1, alin. (6) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea termenului de 1 an de la data emiterii actului pentru introducerea acțiunii în anulare. Totodată, CNATDCU sau Ministerul Educației nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat elaborate, controlul de legalitate făcând referire la aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/ atribuire în vigoare, la momentul acordării titlului.

„Curtea Constituțională a stabilit că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când aceasta a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, atât instanțele, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei și să o aplice ca atare. În acest context, activitatea CNATDCU se poate derula doar cu respecatarea Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022. De aceea, Ministerul Educației și CNATDCU vor coopera pentru a găsi soluțiile potrivite care să respecte regulile constituționale și legale și, în același timp, pentru a construi o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză și verificare a încălcării normelor de etică, principiu ce stă la baza legislației învățământului superior. (...) Considerăm că trebuie să construim o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză și de verificare a încălcării normelor de etică, iar noile legi ale educației reprezintă cel mai bun prilej în acest sens”, a transmis Ministerul Educației.

(sursa: Mediafax)

×