x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministrul Educației: Posibil ca de miercuri să se meargă la școală în Capitală!

Ministrul Educației: Posibil ca de miercuri să se meargă la școală în Capitală!

17 Mai 2021   •   11:56
Ministrul Educației: Posibil ca de miercuri să se meargă la școală în Capitală!
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că este posibil ca de miercuri elevii să poată merge la școală în București, indiferent de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București.

Cîmpeanu a declarat luni că ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății de modificare a regulilor după care se pot relua cursurile față în față se poate publica cel mai devreme luni seara în Monitorul Oficial.

„Nu ar fi rațional să se organizeze o ședință CMBSU luni noaptea pentru a anunța schimbări de marți dimineață. Se va face, probabil, ședință la nivelul Municipiului București în cursul zilei de mâine (marți-n.r.), după ce vom avea și rata de infectare de mâine și vom avea o confirmare a trendului descendent”, a spus Sorin Cîmpeanu.

În acest context, ministrul Educației crede că este „posibil ca de miercuri să se meargă la școală în București, fără diferențiere în funcție de clasă, daca aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Modificarea Ordinului comun de ministru Educatie-Sanatate crează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU să poată decide în acord cu ISJ/ISMB și DSP”.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat că în cazul elevilor care prezintă orice simptome specifice, vulnerabilități medicale sau alte motive întemeiate trebuie să se asigure accesul online la procesul de învățământ.

Potrivit datelor oficiale, rata de infectare în București a ajuns luni la 0.94 la mia de locuitori, ceea ce plasează Capitala în scernariul verde.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Sorin Cîmpeanu