Potrivit unui comunicat al MIPE, încărcarea sumelor începe miercuri și se va face etapizat, astfel că ambele categorii de personal vor primi acest sprijin în cel mai scurt timp. Profesorii primesc suma de 1500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) suma de 500 de lei.
Sumele alocate pentru profesori sunt destinate achiziționării de materiale și echipamente necesare activității educaționale. Cheltuielile eligibile includ cursuri de formare profesională, achiziția de echipamente IT (precum laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și alte dispozitive utilizabile în procesul educațional), precum și materiale didactice.
Pentru personalul nedidactic, lista cheltuielilor eligibile va fi stabilită de Ministerul Educației prin intermediul unui ordin.
Pentru cei care dețin deja carduri, sumele vor fi transferate în cel mai scurt timp, iar pentru noii beneficiari eligibili vor fi emise carduri noi, iar încărcarea acestora va avea loc în perioada imediat următoare.
(sursa: Mediafax)