x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Orban: Măștile de protecție vor fi asigurate gratuit elevilor și cadrelor didactice

Orban: Măștile de protecție vor fi asigurate gratuit elevilor și cadrelor didactice

16 Mai 2020   •   13:25
Orban: Măștile de protecție vor fi asigurate gratuit elevilor și cadrelor didactice

Elevii şi cadrele didactice care vor reveni la şcoală pentru pregătirea examenelor naţionale vor beneficia gratuit de măşti de protecţie. Guvernul le va distribui prin intermediul inspectoratelor şcolare, a declarat premierul Ludovic Orban.

Acesta a precizat că achiziţia va fi făcută, în sistem centralizat, de Ministerul Sănătăţii.

"Măştile le vom asigura prin achiziţie centralizată de către Ministerul Sănătăţii. Le vom transmite în fiecare şcoală, în funcţie de numărul de copii şi de cadre didactice. Vom asigura şi pentru cadrele didactice. Fiecare şcoală va primi, prin intermediul inspectoratelor şcolare, numărul de măşti necesare", a afirmat Orban.

 

×
Subiecte în articol: masti de protectie şcoli