Elevii au fost întâmpinați de părintele paroh Andrei Turcu, care a participat și dânsul activ la desfășurarea orei. Într-un cadru firesc, fără discursuri formale, acesta le-a explicat copiilor rolul bisericii și modul în care este organizat spațiul liturgic.
Pr. Răzvan Gînscă ne-a relatat: „Deși lăcașul de cult se află în restaurare, contextul s-a dovedit potrivit pentru lecție. Lucrările aflate în desfășurare au permis o prezentare mai limpede a structurii bisericii și a funcțiilor fiecărei încăperi. Elevii au putut vedea altarul și obiectele folosite în slujbele Bisericii, nu doar să le regăsească în imaginile din manual. Un punct important al lecției a fost explicarea rolului Sfântului Disc, vas liturgic folosit la Sfânta Liturghie. Copiilor li s-a arătat că pe acesta sunt așezate părticelele scoase din prescură – pentru Hristos, Maica Domnului, sfinți, cei vii și cei adormiți – și că Sfântul Disc simbolizează întreaga Biserică adunată în jurul lui Hristos.”
Explicațiile celor doi preoți au fost urmate de întrebări din partea elevilor curioși, semn că informația a fost înțeleasă în contextul său, iar dorința de a ști mai mult a venit firesc. Ora s-a desfășurat sub forma unui dialog, iar interesul elevilor a fost constant pe tot parcursul activității. La final, părintele paroh le-a oferit copiilor mici daruri, ca gest de apreciere pentru participare.
![]()
„Activitatea a arătat că ora de Religie poate depăși cadrul teoretic atunci când este mutată într-un spațiu care permite contactul direct cu realitatea liturgică”, ne-a mai spus pr. Răzvan Constantin Gînscă. Pentru elevi, biserica a devenit, pentru o oră, un loc de învățare practică și „o adevărată sală de clasă a sufletului”, în care informațiile au fost legate de experiență și observație nemijlocită.



