x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Profesorii preocupați să învețe să predea online

Profesorii preocupați să învețe să predea online

04 Iun 2020   •   16:51
Profesorii preocupați să învețe să predea online

Peste 700 de profesori din toată țara s-au înscris, până acum, la prima serie de webinare gratuite, organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Centrul de Carte Străină Fischer Internațional, în cadrul campaniei ”LIGA PROFESORILOR EXCEPȚIONALI”.

Webinarele vin în sprijinul cadrelor didactice și al altor profesioniști din domeniul educației și sunt concepute în așa fel încât să ofere un suport real în creşterea competenţelor digitale și educaționale, în învățământul deschis și la distanță.

Acestea vor începe pe 9 iunie și vor fi susținute pe platforma WEB Didactica FDVDR, dedicată exclusiv profesorilor și altor categorii de personal didactic și prezintă modalități de utilizare a diverselor aplicații digitale, dar și soluții și resurse, pentru realizarea activităților didactice în mediul online.

Printre temele propuse se numără: psihopedagogie în educația virtuală; instrumente și tehnologii digitale educaționale; tehnici de comunicare online; mangementul timpului în educația digitală și cum să motivezi și să responsabilizezi elevul în învățarea digitală.

Înscrierea se realizează prin completarea unui formular de participare, disponibil pe https://www.fundatiadanvoiculescu.ro/

Înscrierile pentru participarea la webinare se pot face până pe 8 iunie!

×