x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Proiect. Elevii vor fi plătiți de primării să pună mâna pe carte

Proiect. Elevii vor fi plătiți de primării să pună mâna pe carte

05 Mar 2018   •   12:10
Proiect. Elevii vor fi plătiți de  primării să pună mâna pe carte
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

PSD intenţionează să introducă obligativitatea acordării de burse pentru elevii din sistemul public de învăţământ preuniversitar. Senatorul social-democrat Liviu Pop a iniţiat proiectul legislativ şi l-a depus la Camera Deputaţilor. El a motivat că acest lucru ar stimula elevii să fie mai competitivi, dar ar ajuta şi elevii defavorizaţi.

Nouă senatori PSD doresc modificarea şi completarea articolului 82 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, care prevede cine sunt beneficiarii burselor de merit, sociale, de studiu şi de performanţă. Liviu Pop a precizat că introducerea obligativităţii acordării de burse pentru elevi poate contribui în mod semnificativ la satisfacerea unor nevoi ale elevilor, precum competitivitatea şi echitatea, dar şi la diminuarea abandonului şcolar sau pentru a creşte promovabilitatea la Bacalaureat. În expunerea de motive, senatorii au argumentat că „este necesară o intervenţie în sensul reglementării nu doar a obligativităţii, ci şi a unei sume minime pentru acordarea burselor, atât pentru a veni în sprijinul elevilor defavorizaţi, cât şi pentru a stimula elevii să fie mai competitivi în sala de clasă, dar şi să se implice în activităţi extraşcolare”. Proiectul legislativ prevede că nivelul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului, iar bursa de ajutor social se poate cumula cu celelate burse.

Bursele se acordă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preunivesitar.

×