x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie România, pe ultimul loc în UE la studii superioare. Care sunt cei mai educați europeni

România, pe ultimul loc în UE la studii superioare. Care sunt cei mai educați europeni

de Redacția Jurnalul    |    15 Apr 2024   •   14:15
România, pe ultimul loc în UE la studii superioare. Care sunt cei mai educați europeni

Circa 30% dintre adulții UE dețin o diplomă de studii superioare, potrivit rapoartelor.

Însă procentul variază foarte multe între țări. Irlanda se află pe primul loc, circa 50% din persoanele între 25-74 de ani fiind absolevente de studii superioare.

Pe de altă parte, în România procenul este de numai 17,4%, peste 60% au studii medii și aproape 22% nu au studii liceale.

Tendințele actuale arată că ponderea absolvenților de învățământ terțiar în rândul tinerilor din Europa este în creștere semnificativă.

Femeile sunt în general mai educate decât bărbații, cu o proporție mai mare de absolvenți de învățământ superior în majoritatea statelor UE. În țările nordice și baltice, procentul absolvenților de învățământ superior a fost peste media UE, în timp ce Italia și România au înregistrat cele mai scăzute niveluri.

În ceea ce privește educația adulților, învățarea pe tot parcursul vieții este esențială pentru actualizarea competențelor și cunoștințelor. Cu toate acestea, datele arată că doar 5,4% dintre adulții români au participat la cursuri de formare în ultimele 4 săptămâni.

După România, Italia a înregistrat cea mai mică pondere a absolvenților de învățământ superior, cu doar 18,5%. Germania a avut, de asemenea, un procent ușor sub media UE, de 31,5%.

În 4 țări UE, peste 40% dintre locuitori aveau doar studii inferioare. În timp ce ponderea populației cu studii superioare a fost semnificativ mai mică în țările candidate la UE. Turcia a avut de departe cea mai mare pondere a populației cu un nivel de educație scăzut, unde două treimi (61,8%) aveau un nivel de educație mai mic decât cel secundar. 

Această cifră a fost, de asemenea, sub 40% în patru țări UE, și anume Portugalia, Italia, Malta și Spania, potrivit cifrelor Eurostat din 2022, citate de Antena3 CNN.

 

×
Subiecte în articol: educatie ue studii superioare