Salvați Copiii România trage un semnal de alarmă privind agravarea riscului de excluziune socială a copiilor vulnerabili, în condițiile în care aceștia au avut acces îngreunat sau nu au putut participa deloc la școala online. Pentru recuperarea decalajului, organizația vine cu o serie de recomandări.
Potrivit estimărilor Ministerului Educaţiei, la nivel național, circa 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie și, deci, nu pot desfășura cursuri online. Acest lucru este o traumă pentru copiii marginalizaţi social, e de părere Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii.
Cursuri de recuperare
Pentru corectarea decalajelor, organizaţia solicită Guvernului și autorităților locale ca, în perioada verii, în funcție de redefinirea restricțiilor sociale, să poată fi organizate cursuri de recuperare cu grupe mici de copii, în spații cu destinație educațională. Salvaţi Copiii mai recomandă utilizarea sumelor destinate programului „Cornul și laptele” pentru achiziționarea de alimente pentru copiii vulnerabili și utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul alimentelor către familiile lor.
Fără acces la tabletă
Din 2.300 cei mai vulnerabili copii de vârstă şcolară, incluşi în programele de suport ale organizaţiei, aproape jumătate nu au avut acces la cursurile online. Cauzele principale sunt lipsa echipamentelor necesare, a conexiunii la internet sau organizarea deficitară a sesiunilor de învăţare la distanţă.
Sub 20% din familiile asistate în programele organizaţiei au acces la tablete sau computer. Mulţi dintre copii sunt nevoiţi să împartă echipamentele cu ceilalţi fraţi de vârstă şcolară, ceea ce înseamnă că niciunul nu poate avea o prezenţă constantă la lecţii. Pentru aproape 40% din familii, traficul de date insuficient a împiedicat conectarea tuturor copiilor.
Apel la donaţii
Organizaţia lansează un apel la donaţii, pentru ca 2.000 de copii să poată beneficia de acces constant şi exclusiv la o tabletă conectată la internet, care să aibă instalate programele prin care se desfăşoară lecţiile online. Organizaţia oferă susţinere pentru dezvoltarea abilităților digitale atât pentru copii, cât și pentru părinții sau reprezentanții legali ai micuţilor. Totodată, 120 de profesori vor fi pregătiți prin cursuri speciale, pentru a putea lucra apoi online cu acești copii.
În funcție de evoluţia pandemiei, pedagogii din programele educaționale Salvați Copiii vor opta pentru organizarea unor cursuri de vară, pentru ca toți elevii să poată recupera lunile de absență școlară. În paralel se vor organizarea lecții intensive online, astfel încât copiii să poată fi reintegrați procesului educațional din anul următor.
10% din familiile aflate în programele Salvaţi Copiii nu au acces la internet.