x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Scandal la Bacalaureat: Un subiect la Istorie a fost redactat greşit şi a produs confuzie printre elevi

Scandal la Bacalaureat: Un subiect la Istorie a fost redactat greşit şi a produs confuzie printre elevi

24 Iun 2020   •   19:11
Scandal la Bacalaureat: Un subiect la Istorie a fost redactat greşit şi a produs confuzie printre elevi

Gramatica le-a dat bătăi de cap autorilor care au redactat subiectele la Istorie, pentru examenul de Bacalaureat, iar în una dintre cerinţe, adjectivul nu a fost acordat cu substantivul.

Elevii de clasa a XII-a, care au dat examenul la istorie, au avut parte de o surpriză la ultimul subiect. Autorii cerinţei au scăpat o greşeală gramaticală.

Subiectul al doilea a fost scris aşa: „Precizarea ideologiei totalitare impusă în România şi prezentarea unei practici politice totalitare adoptată de statul român în prima jumătate a secolului al XX-lea”.

În acest caz, forma corectă a adjectivului este "impuse" pentru că se acordă cu substantivul "ideologiei". Iar pentru substantivul "unei practici", forma corectă a adjectivului din text este "adoptate".

Astfel, subiectul al doilea al examenului ar fi sunat: „Precizarea ideologiei totalitare impuse în România şi prezentarea unei practici politice totalitare adoptate de statul român în prima jumătate a secolului al XX-lea”.

Sursa: Mediafax

×