x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Schimbare majoră la Evaluarea Națională. Elevii vor avea parte de o surpriză

Schimbare majoră la Evaluarea Națională. Elevii vor avea parte de o surpriză

17 Iun 2020   •   09:32
Schimbare majoră la Evaluarea Națională. Elevii vor avea parte de o surpriză
Sursa foto: Lucian Alecu

Evaluarea Națională 2020. Ministerul Educaţiei a decis ca rezultatele la Evaluarea Națională să fie anonime. Fiecare elev va primi un cod unic de la profesori și cu ajutorul lui va afla ce note a luat la examene.

Elevii vor afla astăzi, la examenul de Matematică, codurile individuale în dreptul cărora vor fi publicate notele lor.

Rezultate Evaluarea Națională 2020

Nota Ministerului Educației, semnată de directorul general al instituției, prevede însă anonimizarea totală a rezultatelor, indiferent de opțiunea părinților.

Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat. Fiecare elev va avea un cod unic și va putea să vadă ce note a obținut la examinare, transmite, miercuri, Ministerul Educației și Cercetății (MEC).

 

„În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel”, potrivit sursei citate.

În acest sens, miercuri, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen vor tipări din aplicația informatică EvNat un raport ce va conține: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului.

Raportul va fi distribuit fiecărui candidat, în cursul zilei de miercuri, în momentul predării lucrării scrise. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat își va putea vedea rezultatele obținute la examene.

Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

„Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen vor informa candidații, în cursul acestei zile, că rezultatele vor fi afișate cu anonimizarea numelui și a prenumelui”, anunță sursa citată.

Decizia a fost luată, inclusiv, în baza consultărilor cu partenerii sociali – federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor – toți fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui și a prenumelui elevului, precizează MEC.

Miercuri se desfășoară proba la Matematică, iar joi, peste 10.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați la proba de Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Rezultatele finale se vor fi afișa sâmbătă, 27 iunie.

(sursa: Mediafax)

×