x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ședință decisivă. Posibilă introducere a obligativităţii purtării măştii de protecţie lângă școli

Ședință decisivă. Posibilă introducere a obligativităţii purtării măştii de protecţie lângă școli

08 Sep 2021   •   08:20
Ședință decisivă. Posibilă introducere a obligativităţii purtării măştii de protecţie lângă școli
Sursa foto: Hepta

De miercuri ar putea fi introdusă obligativitatea purtării măştii de protecţie lângă școli. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se întrunește în ședință, conform prefectului Alin Stoica.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va dezbate posibila introducere a obligativităţii purtării măştii de protecţie în jurul şcolilor.

Conform prefectului Alin Stoica, se va discuta pentru reintroducerea măștilor la 50 de metri în jurul școlilor, în așa fel încât să se prevină transmiterea virusului în grupurile formate după și înainte de ore.

Bucureștiul avea, marți, 314 cazuri noi de COVID-19 și incidența în ultimele 14 zile de 1,14.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masca