x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sorin Cîmpeanu anunță că orele remediale se vor desfășura și în anul școlar 2021-2022

Sorin Cîmpeanu anunță că orele remediale se vor desfășura și în anul școlar 2021-2022

13 Apr 2021   •   11:07
Sorin Cîmpeanu anunță că orele remediale se vor desfășura și în anul școlar 2021-2022
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că orele remediale se vor desfășura și pe parcursul anului școlar 2021-2022.

„Conștientizând nevoia de recuperare a pierderilor, Ministerul Educației va propune extinderea pe parcursul întregului an școlar 2021-2022,” a declarat ministrul, la o conferință „Vaccinare și testare pentru învățare” în Ploiești.

La mijlocul lunii martie, ministrul Educației a declarat că programul de acțiuni remediale, care are scopul de a ajuta copiii care nu au avut acces la orele online sau au rezultate nesatisfăcătoare ca urmare a acestora, nu este suficient.

Potrivit unui sondaj realizat online de Salvați Copiii, aproape 14% dintre profesori consider că peste 50% dintre elevi au nevoie de ore remediale, iar aproape jumătate dintre profesori spun că sub 25% dintre elevi au această nevoie.

Dintre cei peste 600 de profesori care au răspuns, 47% predau la sate și comune.

La orele remediale pot participa toți elevii din România din ciclurile primar și gimnazial, clasele pregătitoare, a I-a, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a. Înscrierile se fac în regim continuu, iar actualizarea elevilor în grupele de remediale se face lunar, în ultima săptămână din lună.

Activitățile remediale sunt organizate în unitățile de învățământ cu prezență fizică în clasă.

×
Subiecte în articol: sorin cimpeanu ore remediale