x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Speakeri internaționali și edituri de renume la Conferința națională a profesorilor de limba engleză

Speakeri internaționali și edituri de renume la Conferința națională a profesorilor de limba engleză

23 Aug 2016   •   17:01
Speakeri internaționali și edituri de renume la Conferința națională a profesorilor de limba engleză

Limba engleză a devenit o limbă universală, o limbă  în care se comunică la nivel global. În condițiile în care în mediul de afaceri sau în comunicarea din cadrul instituțiilor internaționale, în schimburile culturale sau în cadrul conferințelor științifice internaționale cunoașterea acestei limbi a devenit esențială, nu este de mirare că, pretutindeni, în instituțiile de învățământ,  limba engleză a devenit una dintre cele mai importante materii predate încă de la nivel elementar.

Din această perspectivă, calitatea educației, la nivelul unei instituții de învățământ sau la nivelul unei națiuni, depinde într-o măsură semnificativă și de calitatea predării acestei materii.Și în acest an, profesorii de limba engleză din România au ocazia să se perfecționeze, să afle cele mai noi informații și metode de predare.


Conferința profesorilor de limbă engleză organizată de Fischer International cu sprijinul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ajunsă la cea de a noua ediție, se va desfășura în zilele de 2 și 3 septembrie, la Rin Grand Hotel, în București. Evenimentul își propune, prin tradiție, să faciliteze schimbul de experiență dintre profesorii care predau limba engleză în școlile noastre, dar și să le permită acestora accesul la cele mai noi informații și metode de predare, concomitent cu studierea evoluției limbii engleze.


Și în acest an, evenimentul se bucură de participarea unor nume celebre din sfera ELT (English Language Teaching), reprezentanți ai editurilor Cambridge University Press, National Geographic Learning / Cengage Learning și Oxford University Press. Printre speakerii din acest an se află și David Evans,  autor de manual dar și realizator și prezentator de emisiuni educaționale.

David a venit pentru prima dată Romania în anul 1994 și de atunci, alături de Fischer Internationalși Geographic Learning, a vizitat multe orașe din țară unde a susținut seminarii pentru profesorii de limba engleză. De mai bine de 3 decenii, David Evans trăiește pentruELT (English Language Teaching).

După absolvirea studiilor universitare, a lucrat o vreme ca cercetător pentru reputata publicație Financial Times, devotându-se ulterior pedagogiei. Cursul elaborat de el Powerhouse/Powerbase a fost vândut pretutindeni în lume în milioane de exemplare. Continua să producă, pentru Consiliul Britanic, două seriale radio de mare succes.

Anul acesta, David le va vorbi celor prezenți la conferință despre motivație și despre modul în care pot fi folosite ideile discursurilor TED la ora de limba engleză.Mai trebuie spus că David s-a îndrăgostit de România de când participă la conferințele Fischer Internațional, iar de câteori revine la noi în țară adoră să mănânce...papanași.


Un alt speaker la conferința din acest an este Alex Warren, formator la National Geographic Learning, un istoric care a călătorit pretutindeni în lume, lucrând cu profesori de limbă engleză din Grecia sau Kuweit, din Cipru sau Emiratele Arabe. Este deținător al Certificatului DELTA, inovator în dezvoltarea de programe și metode de educație.


Printe cei invitați să ia parte la conferința națională a prpfesorilor de limba engleză este și Hanna Kryszewska, profesoară de limbă engleză și formatoare  la Universitatea din Cracovia. A publicat nenumărate lucrări și manuale, este redactor al revistei de specialitate Humanising Language Teaching și consultant al Ministerului Educației din Polonia. De mai bine de 25 de ani susține cursuri de formare la Pilgrim Teacher Training, în orașul povestirilor lui Chaucer, Canerbury.


 Un al nume important este John Hird, britanicul care predă engleza pentru diplomație în Cadrul Universității Oxford. A mai predat la Paris și Macedonia, iar lucrările sale de gramatică aplicată, metodică a predării sau manualele elaborate de el cu greu pot fi numărate. Merită spus încă ceva: în timpul liber cântă la tobe!


La Conferința anuală a profesorilor de limba engleză organizată de Fischer International în parteneriat cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României toți profesioniștii implicați în predarea limbii engleze pot intra în dezbatere cu invitați de renume, profesori ai unor universități celebre, producători de programe educaționale și formatori internaționali ai celor mai renumite instituții pentru pregatirea cadrelor didactice.

×