x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Trei proiecte dezvoltate la maratonul virtual de codare CODVidHack vor primi finanțare de 10.000 de euro prin programul BCR-InnovX

Trei proiecte dezvoltate la maratonul virtual de codare CODVidHack vor primi finanțare de 10.000 de euro prin programul BCR-InnovX

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Mai 2020   •   17:18
Trei proiecte dezvoltate la maratonul virtual de codare CODVidHack vor primi finanțare de 10.000 de euro prin programul BCR-InnovX

Hacakthonul Challenge Accepted, evenimentul cu tradiție al Școlii informale de IT, organizat în parteneriat cu Acceleratorul de Business BCR - InnovX & Google Atelierul Digital, anunță cele trei proiecte câștigătoare ale maratonului virtual ce s-a desfășurat exclusiv online în perioada 8-10 mai. Juriul, format din specialiști cu vastă experiență în IT și reprezentanți ai organizatorilor, a ales cei 3 câștigători ai competiției, care vor beneficia de incubare dintr-un fond de 10.000 de euro pus la dispoziție prin Acceleratorul BCR-InnovX. 

 

Evenimentul a fost dedicat exclusiv soluțiilor ce pot ajuta în lupta împotriva efectelor pandemiei COVID-19. Situația actuală a fost privită de organizatori ca pe o oportunitate de a inova, fără a pierde, însă, din dinamismul și conexiunile ce se formează de obicei într-un hackathon. Mutarea evenimentului în mediul virtual a avut ca efect deschiderea accesului și pentru cetățenii străini, astfel încât această ediție a avut 270 participanți din 8 țări.

 

Pe primul loc a ieșit proiectul “Visual recognition of people with mask”. Scopul a fost sprijinirea companiilor în momentul reluării activității la birou sau în fabrică, printr-un software ce folosește inteligența artificială pentru a identifica, în timp real, dacă persoanele dintr-o filmare de tip CCTV poartă sau nu mască. Mai mult decât atât, software-ul poate recunoaște dacă masca este purtată corect sau nu, cu foarte mare acuratețe, și poate emite avertismente pentru remedierea situației. Start-up-ul care a propus acest proiect are deja dezvoltate mai multe soluții similare, care urmăresc dacă angajații unei fabrici poartă corect echipamentele de protecție.

 

Proiectul “Platform for managing workspaces in accordance with the provisions of the law on COVID-19” s-a clasat pe locul doi. Obiectivul pe care și l-au propus a fost ajutarea proprietarilor de birouri (în primă fază) în a-și restructura spațiul conform normelor de siguranță prevăzute de lege, din punct de vedere al distanțării sociale și a creării unui punct de lucru ce oferă siguranță și încredere angajaților. Platforma dezvoltată va fi ușor de utilizat, automatizând în spate tot procesul, printr-un mix de inteligență artificială și input de la persoane avizate, oferind clienților o soluție rapidă dorințelor lor de reorganizare.

 

Pe locul trei s-a situat proiectul “Online platform for volunteer”, propusă de un reprezentant al Asociației Samariteanul Milostiv din Suceava. Misiunea lor a fost dezvoltarea unei aplicații în care să centralizeze toate oportunitățile de voluntariat din țară, de la orice ONG. Platforma dezvoltată încurajează tinerii să participe activ ca voluntari la diverse acțiuni ale ONG-urilor din România, obținând evidențieri, recenzii, opinii însumate în puncte (nivel erou, supererou și titan), pe care le pot valorifica mai târziu în CV-ul lor.

 

“Experiența Challenge Accepted CODVidHack ne-a demonstrat prin exemple personale autentice că este important să avem încredere în “gândit și codat în România”. Mai departe ne vom ocupa să susținem o nouă etapă de “implementat și vândut în România”, acest hackathon fiind o continuare a eforturilor depuse în Acceleratorul BCR-InnovX pentru a susține ecosistemul românesc de start-up-uri. Agilitatea, scopul comun și colaborarea între comunități diverse, între corporații și start-up-uri sunt ingredientele care ne-au apropiat atât de mult în aceste două zile și care s-au dovedit esențiale pentru succesul acestui eveniment. Suntem recunoscători celor peste 270 de oameni din peste 8 țări care ne-au fost alături în cadrul acestui hackathon organizat cu atenție la detalii de partenerii noștri de încredere de la Școala Informală de IT și Google Atelierul Digital”, a declarat Ana Maria Crețu, Manager Programe Start-up BCR

 

“Ne bucurăm să susținem această inițiativă și să contribuim la eforturile pentru reducerea impactului COVID-19. Credem că tehnologia joacă un rol important în găsirea de soluții practice care vor ajuta la depășirea provocărilor cu care ne confruntăm. CODVidHack este un prilej bun pentru inovație, și o dovadă că se întâmplă lucruri frumoase în momentul în care oamenii sunt uniți și comunitățile vin împreună.” spune Dan Oros, Head of Marketing, Google România.

 

“E extraordinar că am putut reuni un număr atât de mare de oameni pasionați de IT, dornici să lupte împreună împotriva COVID-19. Suntem mândri că am reușit să spargem barierele impuse de distanță și am folosit tehnologia la maxim pentru binele comun. S-a creat o atmosferă și o sinergie incredibilă, s-a lucrat intens la proiecte cu componenta de AI, machine learning, IoT și multi-platform.” a declarat Răzvan Voica, Co-fondator al Școlii informale de IT.

 

Cum s-a desfășurat evenimentul?

Vineri, 8 mai s-a dat startul maratonului de codare. Challengerii, 23 la număr, au prezentat ideile lor de aplicații ce ar putea ajuta în combaterea problemelor cauzate de pandemia cu COVID-19. Organizatorii, Școala informală de IT, au decis să accepte “provocări” și să concentreze lupta pe trei fronturi: Save lives, Save Communities și Save Businesses.

 

Provocările au venit din partea ONG-urilor, a persoanelor fizice, a unor start-up-uri și a unor medici. A urmat etapa de închegare a echipelor - 18 din cele 23 idei prezentate au reușit să stârnească interesul celor 270 de participanți - programatori, testeri, analiști de business și UX designeri. Apoi, au făcut cunoștință cu mentorii, cei care s-au asigurat că se lucrează pe funcționalitățile cele mai importante și că membrii echipei nu-și pierd focusul pe timpul maratonului.

 

Sâmbătă, 9 mai, a fost ziua eforturilor supraomenești. S-a trecut de la concept la prototip și de la prototip la linii de cod. Discuții intense, schimb de experiență și multă, multă muncă - așa s-ar putea sumariza cea de-a doua zi a maratonului de codare. Participanții sunt obosiți, dar nu renunță, ei știu că soluțiile generate vor veni în sprijinul celor care luptă cu virusul din linia întâi, a oamenilor izolați în case, cu acces limitat la resurse și a afacerilor mici și mijlocii afectate de pandemie. Merită menționat faptul că patru din cele 18 proiecte acceptate s-au folosit și de inteligența artificială, două din ele ajungând chiar să se claseze pe primele locuri.

 

Duminică, 10 mai, participanții și mentorii au făcut ultimele teste și ajustări, pentru ca soluția lor să fie cât mai aproape de a fi utilizabilă. Maratonul de codare s-a încheiat cu un sprint, în care fiecare echipă a avut 5 minute la dispoziție pentru a-și prezenta proiectul. Ulterior, au fost anunțate cele trei proiecte câștigătoare. Toate echipele câștigătoare vor primi premii de la Școala informală de IT, BCR-InnovX, Google și APDETIC. 

 

 

×