x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Universitatea Politehnica din Bucureşti reuneşte prin PoliFest peste 15.000 de participanţi

Universitatea Politehnica din Bucureşti reuneşte prin PoliFest peste 15.000 de participanţi

29 Mar 2017   •   15:13
Universitatea Politehnica din Bucureşti reuneşte prin PoliFest peste 15.000 de participanţi

Punţi durabile între Şcoală, Universitate şi Angajator. Mii de participanţi, elevi, studenţi, părinţi, oameni de afaceri şi o multitudine de oportunităţi socio-profesionale. Peste 50 de companii atrase de inteligenţa şi capacitatea de inovare a viitorilor ingineri ai României. Ofertă extinsă şi atractivă de locuri de muncă, dar și disponibilitate pentru internship-uri. Într-un cuvânt - PoliFest, un brand de referinţă al Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti.

Ajuns la cea de a şasea ediţie, cel mai mare eveniment din mediul universitar românesc, PoliFest îşi va deschide porţile pe 30 martie, începând cu ora 10, în Amfiteatrul „Radu Voinea” şi își propune să continue o frumoasă tradiție a colaborării dintre Universitatea POLITEHNICA Bucureşti și mediul socio-economic din România, prin angajatorii săi de top. Pe parcursul celor 3 zile de conferinţe ştiinţifice, workshopuri, expoziţii de echipamente şi noi tehnologii, prezentare de oferte educaţionale, dar şi de oportunități de angajare, concursuri motivaţionale, precum şi alte manifestări conexe, PoliFest va fi gazda a peste 50 de companii din întreaga lume şi a peste 15.000 de participanţi.

„Complexitatea acestui amplu eveniment se conturează de la ediţie la ediţie, atât prin interesul manifestat de către reprezentanţii marilor companii faţă de resursa umană generată de către Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti care, spunem noi, a contribuit la creșterea calității şcolii româneşti, cât şi prin interesul crescut al părinţilor, elevilor şi studenţilor faţă de oferta educaţională, dar şi profesională pe care PoliFest le îmbracă în fiecare an într-un eveniment de talie europeană. Cele 3 zile de manifestări reflectă proiecția a ceea ce presupune formarea unui inginer - pornind de la admiterea în Universitate, parcurgerea studiilor de licenţă, master şi doctorat şi până la integrarea acestuia într-un mediu profesional adecvat” a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti.

 

Partenerii PoliFest - peste 50 de companii de top din industrie și servicii

La eveniment vor participa atât reprezentanți ai mediului de afaceri (media ultimilor ani fiind de 50 de companii și antreprenori) dornici să îşi prezinte cele mai importante rezultate şi inovaţii din domeniu, împreună cu vaste oferte de angajare sau internship-uri precum şi reprezentanţi ai facultăţilor din universitate, cu scopul de a prezenta și de a oferi informații concrete legate de oferta educațională a UPB. O mare parte dintre companiile participante îşi vor prezenta activitatea, dar şi oferta de angajare, fie la standurile special amenajate, fie în cadrul conferinţelor proprii unde îşi vor promova inovațiile din domeniu. Standurile pentru companii vor fi amplasate în Clădirea Rectoratului, alături de standurile de prezentare a facultăţilor. 

„Am convingerea că PoliFest 2017 va extinde aria companiilor de top, prin captarea atenţiei generaţiilor viitoare de ingineri prin prisma ofertării lor. Pe de altă parte, universitatea noastră va avea oportunitatea să atragă noi generaţii de studenţi cărora le garantăm o pregătire profesională de elită”, a adăugat Rectorul Universităţii POLITEHNICA Bucureşti. 

 

Angrenaj ştiinţific, competiţie şi divertisment

În cadrul evenimentului sunt disponibile, pe intreaga perioadă de desfășurare, mai multe acțiuni dedicate elevilor de liceu - Ziua porților deschise, Student pentru o zi - ceea ce presupune vizite în campusul universitar, în cadrul laboratoarelor şi  a sălilor de curs sau participarea la cursuri alături de studenţii facultăților din UPB.

Totodată, vineri, 31 martie, va avea loc finala națională a MT 180 – „Teza mea de doctorat în 180 de secunde”, concurs inspirat din Three minute thesis (3MTMC) care a avut loc pentru prima dată în 2008, în cadrul Universității din Queensland, în Australia. Concursul din Québec este primul de acest gen în limba franceză și există din 2012. „Teza mea de doctorat în 180 de secunde”, concurs aflat la prima ediţie în România este organizat de către Ambasada Franţei la Bucureşti şi Institutul Francez şi ar putea să ducă Universitatea Politehnica din Bucureşti în finala internaţională ce este programată în această toamnă în Belgia, prin reprezentanta sa în această competiţie,  Virginia Vasile, absolventă a Facultăţii de Energetică din cadrul UPB.

Pe de altă parte, va avea loc în Biblioteca Centrală o conferinţă sustinuţă de către British Council în parteneriat cu UPB , în cadrul căreia se va semna şi un acord de parteneriat.

PoliFest 2017 aduce și un element de noutate - un concurs organizat în mediul online, adresat studenților UPB. Concursul este realizat pentru a populariza evenimentul în mediul studenţesc, dar şi pentru a-i atrage pe studenţi să se înscrie la diverse conferinţe organizate de către companii, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu diferite produse electronice.

Organizatorii PoliFest au pregătit şi o tombolă electronică pentru elevi, iar premiile constau în produse electronice (diverse gageturi). Pentru a deveni câştigători, elevii trebuie să distribuie electronic banner-ul evenimentului, dar să fie prezenţi  la standurile PoliFest, unde vor completa un talon de participare.  

×