x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Vești BUNE pentru profesori. A fost lansat site-ul Titularizare 2023. Lista posturilor din fiecare județ

Vești BUNE pentru profesori. A fost lansat site-ul Titularizare 2023. Lista posturilor din fiecare județ

de Redacția Jurnalul    |    22 Feb 2023   •   17:15
Vești BUNE pentru profesori. A fost lansat site-ul Titularizare 2023. Lista posturilor din fiecare județ

Ministerul Educațiai a lansat, marți, site-ul Titularizare 2023 unde cadrele didactice pot să vadă listele posturilor disponibile pentru concursul național din învățământul preuniversitar.

Proba scrisă se va desfășura pe 12 iulie 2023. Site-ul Titularizare 2023 conține lista posturilor disponibile în școlile și grădinițele din toată țara, grupată pe trei categorii: posturi complete cu viabilitate de cel puțin 4 ani, posturi complete cu viabilitate sub 4 ani şi posturi incomplete. Lista finală a posturilor va fi publicată pe 5 mai 2023.

Titularizarea este un examen care permite cadrului didactic să se angajeze pe perioadă nedeterminată într-o școală. Nota minimă pentru acceptare este 7, la examenul scris și la inspecția la clasă. 

Înainte de titularizare, profesorii se pot angaja ca suplinitori, ceea ce înseamnă pe perioadă determinată, iar nota minimă pentru acest examen este 5, la ambele probe. 

Posturi titularizare 2023 în județul Alba

Posturi titularizare 2023 în județul Argeş

Posturi titularizare 2023 în județul Arad

Posturi titularizare 2023 în municipiul Bucureşti

Posturi titularizare 2023 în județul Bacău

Posturi titularizare 2023 în județul Bihor

Posturi titularizare 2023 în județul Bistriţa-Năsăud

Posturi titularizare 2023 în județul Brăila

Posturi titularizare 2023 în județul Botoşani

Posturi titularizare 2023 în județul Braşov

Posturi titularizare 2023 în județul Buzău

Posturi titularizare 2023 în județul Cluj

Posturi titularizare 2023 în județul Călăraşi

Posturi titularizare 2023 în județul Caraş-Severin

Posturi titularizare 2023 în județul Constanța

Posturi titularizare 2023 în județul Covasna

Posturi titularizare 2023 în județul Dâmbovița

Posturi titularizare 2023 în județul Dolj

Posturi titularizare 2023 în județul Gorj

Posturi titularizare 2023 în județul Galaţi

Posturi titularizare 2023 în județul Giurgiu

Posturi titularizare 2023 în județul Hunedoara

Posturi titularizare 2023 în județul Harghita

Posturi titularizare 2023 în județul Ilfov

Posturi titularizare 2023 în județul Ialomița

Posturi titularizare 2023 în județul Iaşi

Posturi titularizare 2023 în județul Mehedinți

Posturi titularizare 2023 în județul Maramureş

Posturi titularizare 2023 în județul Mureş

Posturi titularizare 2023 în județul Neamț

Posturi titularizare 2023 în județul Olt

Posturi titularizare 2023 în județul Prahova

Posturi titularizare 2023 în județul Sibiu

Posturi titularizare 2023 în județul Sălaj

Posturi titularizare 2023 în județul Satu-Mare

Posturi titularizare 2023 în județul Suceava

Posturi titularizare 2023 în județul Tulcea

Posturi titularizare 2023 în județul Timiş

Posturi titularizare 2023 în județul Teleorman

Posturi titularizare 2023 în județul Vâlcea

Posturi titularizare 2023 în județul Vrancea

Posturi titularizare 2023 în județul Vaslui

 

Concursul de Titularizare 2023

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare. Termen - 4 mai 2023

b) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs.Termen - 5 mai 2023

c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2023 - 8-17 mai 2023

d) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului - 9-18 mai 2023

e) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs - 9-19 mai 2023

În perioada 5-7 iulie 2023 pentru absolvenții promoției 2023 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, selectează, pregătește și sprijină personalul didactic de predare pentru activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2023-2024.

(1) În perioada 8-17 mai 2023 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în martie-mai 2023

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2023 pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 12 iulie 2023, până la ora 8:00. Absolvenţii promoţiei 2023 pot participa la proba scrisă de la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

f) afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a listelor:

(i) candidați înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;

(ii) cadre didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice. Termen: 23 mai 2023

g) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară;

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 24 mai – 30 iunie 2023

Notă: (1) În perioada 24 mai-30 iunie 2023 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2023.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 24 mai – 6 iunie 2023

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă - 4 iulie 2023

j) desfășurarea probei scrise - 12 iulie 2023

k) comunicarea rezultatelor iniţiale- 18 iulie 2023

l) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare -18-19 iulie 2023

m) soluţionarea contestațiilor - 20-25 iulie 2023

n) comunicarea rezultatelor finale - 26 iulie 2023

o) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz - 27 iulie 2023

p) ședință de repartizare

(i) cadre didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;

(ii) cadre didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;

(iii) cadre didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;

(iv) cadre didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;

(v) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz - 28 iulie 2023

q) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate - 31 iulie 2023

r) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră - 28 iulie-25 august 2023, potrivit edupedu.ro.

×
Subiecte în articol: titularizare posturi judeţe profesori