x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 11 nou-născuţi au murit, după ce mamelor li s-a administrat Viagra în timpul sarcinii

11 nou-născuţi au murit, după ce mamelor li s-a administrat Viagra în timpul sarcinii

24 Iul 2018   •   15:47
11 nou-născuţi au murit, după ce mamelor li s-a administrat Viagra în timpul sarcinii

11 nou-născuţi din Olanda au murit, în urma unor complicaţii la plămâni, după ce mamelor li s-a administrat Viagra pe timpul sarcinii. Medicamentul făcea parte dintr-o cercetare care avea ca scop prezentarea efectelor pozitive pe care medicamentul le are în dezvoltarea copilului în placentă. 

Cercetarea, care a avut loc în 10 spitale din Olanda, a implicat femei ale căror placente aveau o performanţă scăzută. Acestora li se administra Viagra, potrivit The Guardian

Medicamentul, care dilatează vasele de sânge, este folosit pentru disfuncţii erectile la bărbaţi şi este prescris şi pentru oamenii cu tensiune arterială crescută. Speranţa, venită în urma experimentelor pe şoareci, era ca medicamentul să ducă la o mai bună circulaţie a sângelui în placentă, ajutând astfel la creşterea copilului.

Procesul a început după ce, săptămâna trecută, o comisie independentă a descoperit că mai mulţi bebeluşi s-au născut cu probleme la plămâni. În total, 93 de femei au primit medicamentul, în cadrul cercetării efectuate de Centrul Medical al Universităţii din Amsterdam. 17 bebeluşi s-au născut cu probleme la plămâni, iar 11 dintre aceştia au murit.

Dintre cele 90 de femei din grupul de control, care au luat un placebo, trei bebeluşi au dezvoltat probleme la plămâni, însă niciunul nu a murit.

Între 10 şi 15 femei aşteaptă să afle dacă bebeluşii lor au fost afectaţi de medicament.

Se crede că medicamentul a dus la hipertensiune pulmonară, ceea ce a făcut ca bebeluşii să primească prea puţin oxigen.

“Am vrut să arătăm că acesta este un mod eficient care ajută la creşterea bebeluşului. Dar s-a întâmplat opusul. Sunt şocat. Ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să răneţti pacienţii”, a spus liderul cercetării, ginecologul Wessel Ganzevoort.

 

 

×