x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 140 de cetăţeni români, care se aflau în staţiunile Sharm El Sheikh şi Hurghada din Egipt

140 de cetăţeni români, care se aflau în staţiunile Sharm El Sheikh şi Hurghada din Egipt

07 Noi 2015   •   21:50
140 de cetăţeni români, care se aflau în staţiunile Sharm El Sheikh şi Hurghada din Egipt
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că 140 de cetăţeni români, care se aflau în staţiunile Sharm El Sheikh şi Hurghada din Egipt, în scop turistic, au fost repatriaţi în cursul zilei de sâmbătă, cu un zbor al unei companii de transport aerian.

"Pe fondul situaţiei actuale din zonă, precum şi al măsurilor de securitate impuse de autorităţile egiptene la nivelul celor două aeroporturi, respectiv Sharm El Sheikh şi Hurghada, ulterior tragediei aviatice din 31 octombrie 2015, din Centrala MAE a fost trimisă, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, o echipă consulară mobilă în vederea efectuării demersurilor de asistenţă consulară la faţa locului. Aceasta a acordat asistenţă şi protecţie consulară în procesul de repatriere a turiştilor români, asistându-i pe toată durata călătoriei, inclusiv în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurilor şi formalităţilor specifice îmbarcării în aeronavă. Totodată, a monitorizat permanent situaţia, asigurându-se că deplasarea acestora s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă", precizează MAE, într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit sursei citate, echipa consulară mobilă face parte din Celula de criză a MAE, activată de către ministrul afacerilor externe pentru această situaţie.

Operaţiunea de transport al cetăţenilor români a fost organizată de Ministerul Transporturilor cu sprijinul MAE şi al altor instituţii cu competenţe în materie, iar aeronava a aterizat în deplină siguranţă pe aeroportul Bucureşti Otopeni în cursul acestei seri, adaugă MAE, în comunicatul difuzat sâmbătă.

×