x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 16 execuții pentru arderea unei tinere

16 execuții pentru arderea unei tinere

de Şerban Mihăilă    |    25 Oct 2019   •   08:26
16 execuții pentru arderea unei tinere

Un tribunal din Bangladesh a condamnat la moarte 16 persoane pentru uciderea unei tinere de 19 ani, arsă de vie în luna aprilie, după ce a refuzat să-și retragă  plângerea de hărțuire sexuală depusă la poliție împotriva directorului școlii coranice la care învăța. Anchetatorii au descoperit o întreagă conspirație pentru reducerea la tăcere a victimei, la care au participat nu doar colegii de clasă ai tinerei, ci și oameni influenți din comunitatea locală.

 

Datorită valului de indignare, care a inflamat întreaga țară și a provocat numeroase proteste, cazul a declanșat una dintre cele mai rapide anchete din istoria statului asiatic cu 165 de milioane de locuitori, unde, potrivit organizațiilor umanitare, hărțuirea sexuală este un lucru relativ frecvent, iar rarele investigații pe această temă durează ani de zile.  Printre persoanele condamnate se numără două colege de clasă ale victimei, trei profesori ai acesteia, precum și doi lideri locali ai partidului „Liga Awami”, aflat la putere. Dintre profesorii condamnați, unul este directorul școlii, acuzat că ar fi ordonat din spatele gratiilor uciderea tinerei Nusrat Jahan Rafi, care îl reclamase anterior la poliție pentru „atingeri indecente, ce s-ar fi produs în mai multe rânduri”, după cum a menționat o sursă judiciară, citată de BBC. De asemenea, anchetatorii au descoperit că o serie de polițiști din localitatea în care s-a comis crima au colaborat cu persoanele condamnate, răspândind informații false. Ei au spus, inițial, că Nusrat s-ar fi sinucis. Pe 6 aprilie, anul acesta, la 11 zile după ce l-a reclamat pe director la poliție, tânăra a fost atrasă pe acoperișul școlii, unde a fost înconjurată de cinci persoane, care i-au cerut să retragă plângerea. Pentru că i-a refuzat, atacatorii au legat-o, au stropit-o cu kerosen și i-au dat foc. Ei au încercat ca totul să pară o sinucidere, însă fata a reușit să se elibereze și să strige după ajutor, când eșarfele cu care fusese legată au fost topite de flăcări, a relatat AFP. Cu 80 la sută din suprafața corpului arsă, Nusrat avea să moară la spital, patru zile mai târziu. Potrivit BBC, înainte să moară, tânăra a dat o declarație înregistrată de fratele ei pe telefon, în care a spus: „Profesorul m-a atins și voi lupta împotriva acestei crime până la ultima mea suflare”. Apoi, ea i-a nominalizat pe o parte dintre agresori. Înregistrarea s-a răspândit în mediul online și a provocat o emoție imensă în toată țara, declanșând proteste fără precedent la adresa autorităților.

Abuzuri sexuale

Hărțuirea sexuală este un lucru relativ frecvent în Bangladesh, susțin organizații umanitare citate de BBC. Plângerea depusă la poliție pentru acest delict este un lucru neobișnuit, în condițiile în care denunțarea hărțuirii sexuale se întoarce de regulă împotriva victimei, agresată ulterior, atât verbal, cât și fizic, de către membri ai comunității locale. Mai mult, conform unui grup care militează pentru drepturile femeilor din Bangladesh, citat de France Presse, doar 3% dintre procesele în cazuri de viol se finalizează cu condamnări.

 

Verdictul dovedeşte că nicio crimă nu rămâne nepedepsită în Bangladesh. Avem stat de drept!

Hafez Ahmed, procurorul de caz

×
Subiecte în articol: Nusrat Jahan Rafi