Aproximativ 260 de luptători ai Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK) au fost ucişi şi câteva sute au fost răniţi săptămâna aceasta în urma raidurilor aviaţiei turce asupra bazelor rebelilor kurzi, au informat sâmbătă agenţiile Anadolu şi AFP.
Printre răniţi se află şi un frate al liderului partidului prokurd HDP din Turcia, Selahattin Demirtas, potrivit agenţiei turce Anadolu.
În schimb, Demirtas a precizat că nu mai ştie nimic de ani de zile despre acest frate al său şi a subliniat că partidul pe care îl conduce nu reprezintă aripa politică a PKK, aşa cum l-a acuzat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Autorităţile de la Ankara au lansat pe 24 iulie o campanie împotriva terorismului care îi vizează pe combatanţii kurzi ai PKK şi pe luptătorii din Statul Islamic în Siria. Însă, zecile de raiduri aeriene au fost concentrate majoritatea pe gherila kurdă.
Potrivit agenţiei Anadolu, 28 de avioane de luptă F-16 ale forţelor aeriene turce au participat vineri la o serie de atacuri asupra a 65 de ţinte ale PKK. Joi au avut loc raiduri aeriene desfăşurate de 80 de avioane care au vizat o sută de obiective ale kurzilor.
De cealaltă parte, PKK şi-a înteţit atacurile asupra forţelor de ordine în rândurile cărora au făcut cel puţin 13 victime de la declanşarea noului val de violenţe, conform unor surse oficiale turce.