Mai mulţi activişti Greenpeace, printre care şi români, au fost reţinuţi în Franţa, după ce au pătruns în cursul dimineţii de luni într-o centrală nucleară a EDF de la Tricastin, în sudul Franţei, cerând Guvernului închiderea unităţii şi afişând bannere împotriva utilizării energiei nucleare, au anunţat poliţia şi organizaţia de apărare a mediului.
In total, 29 de militanţi de naţionalitate franceză, italiană, română şi spaniolă au fost reţinuţi după ce au pătruns în incintă în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 05:00, şi au desfăşurat un banner la nivelul reactoarelor 1 şi 3, pe care se puteau citi mesajele:”Tricastin, accident nuclear” şi “Francois Hollande, preşedintele catastrofei?”, potrivit purtătorului de cuvânt al organizaţiei, Isabelle Philippe.
Luni dimineaţa 29 de activişti, de naţionalitate franceză, italiană, română şi spaniolă, au fost arestaţi, potrivit Ministerului de Interne, care a subliniat că niciunul dintre ei nu a putut să "acceadă la zone sensibile ale centralei, cum ar fi sala de comandă". "Este o acţiune mediatică, şi nu reprezintă un pericol pentru securitatea instalaţiei", a subliniat Pierre-Henry Brandet, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. "Nu s-a pătruns în incinte de securitate", a adăugat o purtătoare de cuvânt a gigantului energetic francez EDF, potrivit Le Point.
Autoritatea pentru Securitate Nucleară (ASN) a declarat că intruziunea activiştilor "nu a avut un impact asupra securităţii instalaţiei".