x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 47 de morţi în urma unor explozii la o fabrică de artificii din Indonezia

47 de morţi în urma unor explozii la o fabrică de artificii din Indonezia

26 Oct 2017   •   15:56
47 de morţi în urma unor explozii la o fabrică de artificii din Indonezia

Cel puţin 47 de morţi şi zeci de răniţi, în urma a două explozii care au avut loc la o fabrică de artificii din vestul capitalei Indoneziei, Jakarta, care au avut loc joi, potrivit oficialilor, relatează The Guardian.

În imaginile difuzate de televiziunile locale se poate vedea cum un fum negru şi dens se ridică deasupra unei fabrici din oraşul Tangerang, Jakarta, o zonă industrială de pe insula Java.

“Acolo sunt 47 de corpuri”, a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei, Argo Yuwono, pentru Metro Television. “Din manifest am aflat că acolo erau 103 muncitori”. 46 de persoane au fost rănite în explozie, potrivit lui Argo Yuwono, adăugând că acestea au fost transportate la trei spitale aflate în apropiere.

Martorii au declarat, pentru presa locală, că au existat două explozii, prima explozie a avut loc la 10 dimineaţa, iar a doua a avut loc trei ore mai târziu. Ambele au putut fi auzite de la kilometri depărtare.

Autorităţile nu au declarat încă de la ce a pornit focul, însă au confirmat că acesta a început la uşa din faţă a fabricii şi s-a răspândit rapid.

×
Subiecte în articol: indonezia artificii morti argo yuwono jakarta