x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 6 morţi în urma prăbuşirii unui avion de epocă în Australia

6 morţi în urma prăbuşirii unui avion de epocă în Australia

03 Oct 2012   •   18:29
6 morţi în urma prăbuşirii unui avion de epocă în Australia

Autorităţile australiene au confirmat decesul a şase persoane aflate la bordul unui aparat de zbor "vintage", care dispăruse în urmă cu 48 de ore.

Un elicopter de salvare a descoperit într-o zonă împădurită epava avionului biplan de tip De Havilland Dragon DH-84, unul dintre patru astfel de aparate care mai existau în lume.

Pilotul avionului, Desmond Porter, supravieţuise unui accident de avion în care fusese implicat, în 1954, un aparat similar, şi în urma căruia tatăl şi fratele său au murit.

Avionul prăbuşit luni fusese construit, practic, de Porter, care folosise şi piese ce au putut fi recuperate din epava aparatului implicat în tragedia din urmă cu 58 de ani.

De altfel, Mike Barton, un purtător de cuvânt al Autorităţii pentru Siguranţă Aviatică din Australia, a declarat, conform bbc.co.uk, că biplanul prăbuşit luni nu mai putea fi catalogat drept un aparat de zbor standard. 

×