„Ganditi-va deja la ce aveti de facut dupa aderare"

Jonathan Scheele a ajuns cu o mica intarziere la interviul programat chiar la resedinta sa. Bucuria sotiei sale de a-l vedea acasa la ora pranzului n-a fost insa mai mica pentru ca, dupa cum ni s-au plans, nu prea apuca sa se vada in timpul zilei. Cu tacuta, dar vigilenta participare a motanului Alexander, sotii Scheele au acceptat, pentru cititorii Jurnalului National, o discutie despre limba romana, adoptii si surprizele vietii la Bucuresti.

Cine va aude vorbind engleza cand faceti cunostinta va ia drept britanic, iar cine va aude in franceza sau germana nu are vreo indoiala ca e limba „de baza" pe care o vorbiti. Care este explicatia?

Jonathan Scheele: Sunt britanic, dar pe jumatate german, din partea tatalui. Intreaga lui familie are radacini germane, dar si olandeze. Numele meu, de exemplu, este olandez. De mic, familia m-a incurajat sa invat germana si franceza. La 4-5 ani spuneam rugaciuni in aceste limbi, iar pe la 10-12 ani petreceam o parte din vacante in Franta si Germania. Cand lucrezi la Bruxelles, e obligatoriu sa stii franceza. De 30 de ani, aceasta este limba principala folosita in relatiile de serviciu acolo.

Credeti insa ca aceasta tendinta se va mentine, o data cu intrarea in UE a 10 state care nu prea au legaturi cu franceza?

J.S.:: E adevarat ca, in prezent, engleza a devenit mult mai importanta la Bruxelles. Dar Bruxelles este intr-o tara unde franceza este cea mai folosita limba, mai ales in administratie, si cred ca oricine vine sa lucreze aici trebuie sa inceapa sa invete franceza.

S.S.:: E foarte dificil sa locuiesti intr-o tara fara sa stii limba. Lucrurile simple, cum ar fi cumparaturile sau mersul la doctor, pot deveni foarte complicate.

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

Cum ati invatat romaneste?

J.S.:: Cu ajutorul unui foarte tanar si foarte bun profesor, de la care am luat lectii. Am inceput cursurile in noiembrie 2001. E un foarte bun profesor si adapteaza lectiile la ce imi trebuie mie.

S.S.: Iar Jonathan este foarte talentat la limbi straine, invata foarte repede.

J.S.:: Ei, pentru unii e mai usor, pentru altii e mai greu...

S.S: Ma tem ca nu vorbesc si nu inteleg romaneste nici pe departe la fel de bine ca Jonathan. Dar mai e o problema: in Romania e greu sa inveti limba si pentru ca oamenii stiu foarte bine limba ta si in felul acesta nu prea mai esti motivat. Aici, toata lumea vorbeste engleza sau, in cazul generatiilor mai in varsta, franceza. Mi-e foarte rusine, dar eu trebuie sa simt ca „trebuie" sa invat. Am luat si eu lectii timp de un an, dupa care, in loc sa continuu sa invat romaneste, m-am apucat sa-i invat pe altii engleza. Predau in cadrul „International School House", unde sunt director de studii si dau lectii de engleza in diverse firme.

J.S.:: Da, si este si presedinta Asociatei Internationale a Femeilor. Iar din cand in cand ne mai vedem si noi doi.

Noroc cu interviul acesta, ca inteleg ca nu prea se intampla sa fiti acasa impeuna la asa o ora.

S.S.: Exact, si chiar m-am mirat cand m-a anuntat, si speram ca poate ramane si la pranz, dar nu se poate.

J.S.:: Nu-i nimic, diseara organizam un dineu aici.

S.S.: Da, si vom petrece seara impreuna in capete diferite ale mesei.

J.S.:: Ei, lasa, o sa ne facem cu mana!

Cum ati primit vestea ca veti fi trimis in Romania?

J.S.:L: La acea vreme, doream sa lucrez la una dintre delegatii, iar cele mai interesante erau cele din Europa Centrala si de Est. Am fost intrebat daca m-ar interesa sa vin la Bucuresti. Le-am spus ca s-ar putea, dar ca vreau sa revad Bucurestiul inainte sa iau o decizie. Nu mai vazusem orasul de patru ani. Asa ca am venit aici impreuna, in iunie 2001, sa petrecem un sfarsit de saptamana.

S.S.: Eu i-am spus ca nu ma duc nicaieri pentru patru ani daca nu vad mai intai despre ce e vorba acolo.

Deci doamna a fost principalul factor de decizie.

J.S.: Absolut!

S.S.: A fost o decizie foarte buna. Momentul era perfect, mezinul tocmai terminase facultatea, era independent, era momentul pentru o schimbare in cariera lui Jonathan si totul s-a potrivit. Iar Bucurestiul ne-a placut extrem de mult. Am petrecut o dupa amiaza intreaga plimbandu-ne, a fost minunat, nici nu mai stiu cati kilometri am facut...

J.S.: Da, am mers spre Piata Unirii, pe bulevard, pe stradute, era si o vreme grozava, insorita...

S.S.: A fost un week-end superb. Plecasem din Bruxelles, unde e mereu innorat si ploaie, si cand am vazut aici senin, soare si cald, nu mi-a venit sa cred.

J.S.: Iar mie nu mi-a venit sa-mi cred ochilor vazand schimbarile care avusesera loc de cand fusesem in 1997.

In afara de ce observaserati in anii ’90, ce stiati despre Romania, ce informatii aveati?

J.S.: Cunosteam tara din punctul de vedere al retelei de transport, care era specialitatea mea. Stiam si harta, aveam date despre infrastructura. Nu stiam mare lucru despre istorie, aveam o parere proasta despre functionarea administratiei si cam atat stiam.

Care sunt indatoririle dumneavoastra, ce are de facut delegatul Comsiei Europene la Bucuresti?

J.S.: Delegatia are cateva roluri principale. In primul rand, sa raporteze la Bruxelles evolutiile din Romania. Asta inseamna ca seful delegatiei se intalneste in fiecare zi cu o multime de oameni, vorbeste cu ei, pentru a se mentine la curent cu ce se mai intampla. Apoi intocmim rapoarte catre Comisie, in fiecare luna, despre politica, despre economie si asa mai departe. Lucram impreuna cu Guvernul roman la administrarea fondurilor de preaderare. In plus, avem rolul de a informa corect romanii in legatura cu Uniunea Europeana.

Ce ati scris in cel mai recent raport?

J.S.: Pot sa va spun doar ca si aici e vorba, ca in multe alte situatii, de zicala cu paharul pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Iar paharul va fi plin abia in 2007.

E o speranta?

J.S.: E o certitudine. Asa va fi.

Alaturi de ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest, si de cel al Marii Britanii, Quinton Quayle, va numarati printre diplomatii straini care s-au implicat cel mai mult in dezbaterile interne din Romania. Unde credeti ca se situeaza limita dincolo de care un diplomat trebuie sa se tina deoparte de problemele si scandalurile din tara unde isi desfasoara mandatul?

J.S.: Ca diplomat, nu te poti implica in politica interna dintr-o tara democrata. Mai ales in acest an electoral, avem mare grija sa nu para ca favorizam un partid sau altul. Cred ca, in general, este legitim sa formulezi critici constructive. O alta problema o reprezinta cazurile individuale, pe care e de preferat sa le eviti.

Deci daca v-as intreba ce parere aveti despre candidatura la Primaria Bucurestiului a ministrului de Externe, Mircea Geoana, nu ati putea raspunde?

J.S.: Absolut! Ar fi o situatie tipica in care nu pot comenta si care ii priveste pe politicienii romani. Pentru Comisie este important mersul negocierilor si progresul reformelor, nu cine este ministru si ce portofoliu detine.

Comisarul pentru Extindere, Günther Verheugen, a reconfirmat sustinerea pe care Comisia i-o va acorda Romaniei pentru a incheia negocierile in timp util si a adera la UE in 2007. Care credeti ca sunt factorii care ar putea impiedica Romania sa isi atinga scopul?

J.S.: In primul rand, nu a ramas prea mult timp. Adica timp exista, dar el nu poate fi irosit. Sunt foarte multe lucruri de facut pentru ca reforma sistemului juridic si a administratiei publice sa fie facuta asa cum trebuie. Mai e de lucru si pentru a obtine confirmarea ca economie de piata functionala, iar capitolele ramase sunt dificile.

Faptul ca inca 10 state vor avea un cuvant de spus cu privire la evolutia Romaniei nu va aduce, in sine, o anumita intarziere?

J.S.: Nu. Angajamentul pentru Romania a fost si a ramas foarte clar: toti cei 25 de membri ai UE vor sa vada Romania si Bulgaria alaturandu-se Uniunii in 2007. Nu cred ca vreunul dintre noii membri ar avea vreo problema cu Romania, care sa-l determine sa ingreuneze negocierile. Nici de birocratie in plus nu e cazul sa va temeti. Va fi vorba doar despre mai multe copii pentru fiecare document.

Ati regasit problemele Romaniei in „fisa" vreuneia dintre tarile care tocmai s-au alaturat Uniunii?

J.S.: Fiecare tara are particularitatile si dificultatile ei, adesea unice. Sigur, cand te gandesti la problemele Romaniei, ti se par cunoscute, parca le-ai mai vazut undeva, poate nu in aceeasi combinatie, poate nu la fel de acute. Se spune ca nu-i nimic nou sub soare. La fel, Romania nu are un set special de probleme. Dar are probleme, care deriva in cea mai mare parte din istorie, din anii de comunism. Timp de 2.000 de ani, romanii s-au invatat sa gaseasca modalitati de a evita sa plateasca anumite dari, carora acum le spunem taxe sau impozite, popoarelor care i-au ocupat. Si au reusit foarte bine. De aceea e de inteles de ce si acum ezita sa-si achite taxele.

Legat de anul 2007 ca termen de aderare, baroana Emma Nicholson spunea ca e intrigata si preocupata de obsesia romanilor pentru date. Dumneavoastra ce parere aveti?

J.S.: Secretul este ca atunci cand iti fixezi o data tinta, aceasta sa fie cea corecta. Termenul 2007 este adecvat si cred ca Romania va reusi sa devina membru in 2007. Insa ce ar trebui sa conteze in primul rand este ce va face Romania dupa 1 ianuarie 2007. Pentru ca va exista tentatia ca, dupa semnarea tratatului de aderare si dupa ce steagul Romaniei se va alatura celorlalte drapele la UE, toata lumea sa se relaxeze si sa spuna: „Gata, asta a fost!". Romania ar trebui sa se gandeasca deja la ce are de facut dupa aderare. Uniunea Europeana pune la dispozitia romanilor niste sume fantastice, 7% din PIB-ul tarii, dar ei trebuie sa fie capabili sa foloseasca acei bani, sa se pregateasca foarte bine si sa faca proiecte pentru a-i primi. E o provocare fantastica, iar baroana are dreptate, intr-un fel, cand se refera la date. Pentru ca nu ele sunt importante, ci sa fii sigur ca ele sunt realiste.

Cum se face ca adoptiile internationale au revenit pe prima pagina a ziarelor?

J.S.: Exista un principiu de baza, pe care nu toata lumea vrea sa il inteleaga la fel de bine: orice decizie se ia, trebuie sa fie in interesul copiilor. Exista tendinta de a gandi altfel, de a spune: „Iata o familie draguta, hai sa le dam un copil". Sau, mai rau, „Hai sa le dam copilul daca vin cu suficienti bani". Nu asa merg lucrurile. Pentru un copil, o familie adoptiva reprezinta o schimbare uriasa, prin care se taie toate legaturile cu familia biologica. Prima optiune, intr-un sistem civilizat de protectie a copilului, este sa incerci sa il reintegrezi in familia lui. Iar cand se ajunge la adoptia internationala, situatia e si mai dificila: nu doar ca tai legaturile copilului cu familia, ci si cu tara, cu radacinile lui culturale. De aceea, legile moderne de protectie a copilului prevad ca adoptia drept ultima solutie. Nu incerc sa spun ca adoptiile internationale nu au succes. Copiii reusesc de multe ori sa se adapteze, dar asta face parte din natura lor, ei sunt foarte maleabili. In aproape fiecare tara din vestul Europei, adoptia internationala fie nu este luata in calcul, fie se realizaeaza in functie de prevederi foarte stricte. Ce e curios e ca unele state care nu accepta ca propriii copii sa fie dati spre adoptie internationala, permit adoptarea de catre cetatenii lor, in numar foarte mare, a unor copii din alte tari.

In Jurnalul National am aratat ca noua lege a adoptiilor impiedica, spre exemplu, o romanca stabilita in SUA, avand cetatenie americana, sa isi adopte nepoata din Romania, in conditiile in care este singura ruda in viata a micutei.

J.S.: Nu sunt specialist in protectia copilului. Dar astfel de experti independenti din mai multe state membre ale UE studiaza inca forma in care Guvernul a transmis legea in parlament si vor intocmi un raport, in curand. Ei sunt mai calificati decat mine sa comenteze astfel de cazuri.

Ce v-a socat cel mai mult cand ati venit in Romania?

S.S.: Nu stiu daca m-a socat, dar m-a surprins foarte tare felul in care se face agricultura, pe fasii-fasiute de pamant. Am observat la tara ca oamenii au o limba de pamant aici, alta dincolo si mi se pare o solutie foarte putin rentabila din punct de vedere economic. Nu inteleg de ce nu se aduna mai multi oameni, de ce nu-si pun cumva in comun pamanturile pentru a obtine rezultate mult mai bune.

J.S.: Pentru mine, cel mai socant lucru a fost lipsa de simt civic, si cred ca aceasta atitudine e un efect al anilor de comunism. De exemplu, foarte putini oameni participa la activitati de voluntariat, societatea civila e cam „peticita", oamenii evita sa plateasca impozitul pe care ar trebui sa-l plateasca si fac in asa fel incat sa scoata din buzunare mai putini bani. Aceasta atitudine este pe cale sa se schimbe si schimbarea devine vizibila. Tinerii romani au o constiinta sociala mult mai pronuntata.

Vi s-a intamplat sa va confruntati direct cu birocratia si cu coruptia din Romania, de care se vorbeste atat?

J.S.: Cred ca ma numar printre norocosii care au avut de-a face doar indirect cu aceste fenomene. Mi s-a intamplat o data sa am un accident de masina, iar Politia a fost foarte cooperanta si si-a facut datoria. Mi-ar fi placut sa-i ofer ofiterului de politie ceva bani ca sa-si cumpare ceva de baut din partea mea, dar el a refuzat. Bine, stia cine sunt... Ideea e ca si-a facut datoria foarte bine, ceea ce arata clar ca se poate. Cat despre birocractie, ce nu reusesc eu sa inteleg e de ce e nevoie si de chitanta, si de factura fiscala. E prea multa hartogaraie. Sunt sigur ca exista metode mult mai bune.

Ce va lipseste cel mai mult de acasa? S.S.: Postul de radio BBC 4. Ma incanta specificul lui si imi lipsesc foarte mult emisiunile. Ascultam BBC 4 toata ziua, aveam aparate radio in toata casa: in bucatarie, in camera de zi, in dormitor...

J.S.: La fel si pentru mine. Cel mai mult imi lipseste BBC 4.

Doar atat?

J.S.: Da. Pentru un englez, e de inteles. In Bruxelles puteam, spre bucuria noastra, sa urmarim emisiunile. Am putea sa-l prindem si de aici, daca am avea un computer mai bun.

Dupa incheierea mandatului, ce credeti ca va va lipsi cel mai mult din Romania?

S.S.: Oamenii, prietenii. Am fost extrem de norocosi, am cunoscut niste oameni grozavi, foarte calzi.

J.S.: Da. Ne vor lipsi romanii.

Care este primul cuvant pe care l-ati invatat in limba romana?

J.S.: „Buna ziua". E simplu, mai ales daca stii franceza.

S.S.: Eu nu-mi amintesc. Dar tin minte momentul cand mi-am dat seama ca n-o sa fiu niciodata in stare sa invat romaneste: cand am incercat sa spun „dumneavoastra". In toate limbile e atat de usor sa spui „tu", iar in romaneste e cuvantul asta asa de complicat de mi se inclesteaza limba cand incerc sa-l pronunt.

Ce ati facut de 1 mai? Cum v-ati bucurat de extinderea UE?

J.S.: Am fost la o receptie intr-un cadru destul de restrans, la Ambasada Ungariei, unde a avut loc si ridicarea steagului UE.

S.S.: A fost un moment impresionant!

Ce mai include agenda dumneavoastra pe ziua de azi?

J.S.: La 8:30 am avut o discutie cu membrii staff-ului, pentru a discuta probleme administrative. La 9:30 am participat la lansarea unui program de twinning in domeniul concurentei, dupa care am lucrat la birou, am venit la acest interviu, dupa care urmeaza un pranz cu un ministru, din nou o sedinta administrativa, iar seara particip la gala Filmului European.

Interviu, cinema... e o zi lejera?

J.S.: Am avut zile mult mai aglomerate, deci cred ca pot spune ca azi am un program destul de lejer.