Judecătorul suedez, care urmează să pronunţe verdictul în cazul de notorietate al rapper-ului american A$AP Rocky acuzat de agresiune împreună cu două dintre gărzile sale de corp împotriva unui tânăr suedez, a ordonat vineri după-amiaza eliberarea celor trei din arest, până la pronunţarea sentinţei, transmite Reuters şi AFP.
Judecătorul Per Lennerbrant a declarat în instanţă, la sfârşitul a trei zile de audieri, că va pronunţa verdictul la 14 august.
Parchetul suedez a cerut, vineri, o pedeapsă cu închisoarea pentru rapperul american A$AP Rocky.
Respingând argumentul legitimei apărări invocat de avocatul rapperului, Parchetul consideră că A$AP Rocky şi coinculpaţii au agresat victima, un tânăr de 19 ani. ''Sunt trei persoane care lovesc cu pumnii şi picioarele o persoană care este la pământ'', a spus procurorul adăugând că ''violenţa lor este clar nejustificată''.
Rapperul american A$AP Rocky şi cei doi bărbaţi din anturajul său au pledat nevinovat.
Rocky, pe numele său real Rakim Mayers, a fost reţinut la data de 3 iulie în legătură cu o altercaţie ce a avut loc pe 30 iunie pe străzile capitalei suedeze şi ulterior a fost pus sub acuzare pentru agresiune cauzatoare de suferinţe fizice, împreună cu două persoane din anturajul său. Pe 5 iulie, un tribunal suedez a ordonat încarcerarea rapperului, invocând existenţa "riscului ca artistul să fugă în străinătate". Toţi trei au pledat nevinovat marţi, iar avocatul lui Mayers a declarat că acesta a acţionat în legitimă apărare.
În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi de tribunalul din Stockholm, cei trei acuzaţi riscă o pedeapsă de până la doi ani de închisoare.
AGERPRES
Miliardarul francez Olivier Dassault a murit duminică într-un accident de elicopter. Preşedintele Emmanuel Macron i-a adus un omagiu politicianului conservator în vârstă de 69 de ani, relatează...
Meghan, soția prințului Harry, a acuzat familia regală britanică de rasism, de faptul că a fost mințită și împinsă spre pragul sinuciderii, într-un interviu televizat care pare să zdruncine esența...
“De multe ori am fost nevoit să îmi ascund religia. Unul dintre copiii cărora le predam engleză mi-a spus că sunt terorist. Pentru că vin din Irak, din șiism. Când a ajuns Papa Francisc, oamenii s-au dus la aer...
Papa Francisc a devenit primul suveran pontif care a vizitat Irakul. Vaticanul speră ca acest moment de referință să încurajeze comunitățile creștine să rămână în această țară, în pofida zecilor de ani...
Elevii vor merge la școală într-un sistem hibrid greu de explicat logic: cei din clasele I-IV nu au restricții privind numărul de copii dintr-o clasă, dar cei din anii terminali sunt obligați să...
Organizatorul protestului din centrul Capitalei a primit o amendă de 7.000 de lei, în condițiile în care la manifestare au participat cu mult peste o sută de persoane permise.
Referitor la protestul de...
Restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi ridicată luni, spune medicul Valeriu Gheorghiţă.
„Chiar de mâine s-ar putea ridica această restricție și se pot face programări", a anunţat,...
Vaccinul protejează împotriva cazurilor severe, conform datelor publicate de Ministerul Sănătății din Israel. Din 6.905 de pacienți grav bolnavi, doar 2,87% fuseseră vaccinați.
Dintre pacienții vaccinați...
Duminică au fost vaccinați peste 45.000 de români și au fost înregistrate 71 de reacții adverse, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
Un...
Mesaje de 8 martie. 8 Martie e Ziua Internaţională a Femeii. Fie că este vorba de mămici, soţii, iubite, prietene sau colege, cu toţii transmitem în această zi un gând bun către persoanele dragi de sex feminin...
Relaxarea restricţiilor în România vine odată cu „eliberarea” spitalelor. Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”.
Relaxarea noastră vine o dată cu eliberarea...
Un schior care practica sporturi de iarnă în Munții Făgăraș s-a accidentat duminică. Bărbatul din Craiova a suferit o fractură de tibie deschisă.
Conform Salvamont Sibiu, un schior a suferit un accident și...
Clotilde Armand anunță că fosta conducere a Poliței Locale Sector 1 și-a pontat anul trecut, în starea de urgență, sute de ore suplimentare: „Sunt 300 de beneficiari și vreo 2 milioane de lei risipite pentru...
Șeful Ikea a declarat pentru BBC că se teme că tensiunile comerciale la nivel mondial vor duce la creșterea prețurilor pentru clienți, scrie Mediafax
Jesper Brodin, director executiv al Grupului Ingka,...
Pandemia Covid-19 a provocat traume în masă la o scară mai mare decât al doilea război mondial, iar impactul va dura „mulți ani de acum încolo”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Org...