x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit Henry Kissinger! Diplomatul american care credea că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii cu Rusia, laureat al Premiului Nobel pentru pace, avea 100 de ani

A murit Henry Kissinger! Diplomatul american care credea că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii cu Rusia, laureat al Premiului Nobel pentru pace, avea 100 de ani

de Redacția Jurnalul    |    30 Noi 2023   •   07:44
A murit Henry Kissinger! Diplomatul american care credea că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii cu Rusia, laureat al Premiului Nobel pentru pace, avea 100 de ani
Sursa foto: Hepta

Marele diplomat Henry Kissinger, ale cărei roluri de consilier pentru securitate națională și secretar de stat sub doi președinți au lăsat o amprentă de neșters asupra politicii externe a SUA și i-au adus un controversat Premiu Nobel pentru Pace, a murit miercuri, la vârsta de 100 de ani.

Kissinger a murit la domiciliul său din Connecticut, potrivit unei declarații a firmei sale de consultanță geopolitică, Kissinger Associates Inc. Nu s-a făcut nicio mențiune despre circumstanțele morții marelui diplomat american, scrie Reuters.

Se spunea că va fi înmormântat în cadrul unei slujbe private a familiei, care va fi urmată, la o dată ulterioară, de o slujbă publică de pomenire în New York City.

Kissinger a fost activ și după ce a împlinit 100 de ani, participând la întâlniri de la Casa Albă, publicând o carte despre stilurile de conducere și depunând mărturie în fața unei comisii din Senat despre amenințarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord.

În iulie 2023, a făcut o vizită surpriză la Beijing pentru a se întâlni cu președintele chinez Xi Jinping.

Născut la 27 mai 1923, la Furth, în Germania, Kissinger, de origine evreiască, a fugit de persecuția naziștilor și a ajuns în Statele Unite în 1938.

"Aproximativ jumătate dintre oamenii cu care am fost la școală și 13 membri ai propriei mele familii au murit în lagărele de concentrare", a spus odată Kissinger în legătură cu acest episod.

El a devenit american naturalizat în 1943 și a servit în cel de-al Doilea Război Mondial, apoi și-a obținut licența în științe politice și, ulterior, doctoratul la Universitatea Harvard.

În anii 1970, în mijlocul Războiului Rece, el a contribuit la multe dintre evenimentele globale ale deceniului care au schimbat epocile, în timp ce a servit ca și consilier pentru securitate națională și secretar de stat sub președintele republican Richard Nixon.

Eforturile refugiatului evreu născut în Germania au dus la deschiderea diplomatică a SUA cu China, discuții de referință pentru controlul armelor dintre SUA și statele sovietice, legăturile extinse dintre Israel și vecinii săi arabi și Acordurile de pace de la Paris cu Vietnamul de Nord.

„Domnia” lui Kissinger ca principal arhitect al politicii externe a SUA a scăzut odată cu demisia lui Nixon în 1974, pe fondul scandalului Watergate. Cu toate acestea, el a continuat să fie o forță diplomatică în calitate de secretar de stat sub succesorul lui Nixon, președintele Gerald Ford, și să ofere opinii puternice pe tot restul vieții sale.

În timp ce mulți l-au salutat pe Kissinger pentru strălucirea și experiența sa, alții l-au catalogat drept criminal de război pentru sprijinul său pentru dictaturile anticomuniste, în special în America Latină.

Premiul Nobel pentru pace din 1973 – acordat în comun lui Le Duc Tho din Vietnamul de Nord, care l-ar fi refuzat – a fost unul dintre cele mai controversate vreodată. Doi membri ai comitetului Nobel au demisionat din cauza selecției, deoarece au apărut întrebări cu privire la bombardarea secretă a Cambodgiei de către SUA.

Ford l-a numit pe Kissinger un „supersecretar de stat”, dar și-a remarcat, de asemenea, înțepăturile și siguranța de sine, pe care criticii le numeau paranoie și egoism. Chiar și Ford a spus: „Henry în mintea lui nu a făcut niciodată o greșeală”.

Cu expresia sa dură și cu vocea cu accent german, Kissinger avea o imagine atât a unui academician, cât și a unui „bărbat al doamelor” , care făcea femeile să roiască în jurul său în Washington și New York, fiind burlac. Puterea, spunea el, era afrodisiacul suprem.

Volubil în ceea ce privește politica, Kissinger a fost reticent în chestiuni personale, deși i-a spus odată unui jurnalist că se vede ca „un erou cowboy, plecând singur”.

Henry Kissinger, promotorul destinderii în relațiile SUA cu fosta Uniune Sovietică

"Pentru mine, tragedia Vietnamului a însemnat diviziunile care au apărut în Statele Unite și care au făcut, în cele din urmă, imposibilă obținerea unui rezultat compatibil cu sacrificiile făcute", a declarat fostul diplomat în 2005, în emisiunea lui Wolf Blitzer de la CNN.

În Orientul Mijlociu, Kissinger a acționat pentru a separa forțele israeliene și arabe după războiul de Yom Kippur, din 1973.

Abordarea sa, de destindere a relațiilor dintre SUA și Uniunea Sovietică, a ghidat în mare măsură poziția SUA până în epoca Reagan și a contribuit la reducerea  tensiunilor și la mai multe acorduri de control în materie de armament.

Rămas activ în planul consultanței politice până la o vârstă foarte înaintată, fostul secretar de stat și-a atras numeroase critici când a sugerat, anul trecut, că Ucraina ar trebui să cedeze o parte din teritoriu Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace.

Comentariile lui Kissinger au venit la aproximativ trei luni după ce forțele ruse au invadat Ucraina.

Fostul diplomat lasă în urmă o soție, Nancy, în vârstă de 89 de ani, doi copii din prima căsătorie, Elizabeth și David, și cinci nepoți.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: henry kissinger deces