Potrivit cotidianului Haaretz, preluat de Mediafax, Laura Derfler, în vârstă de 83 de ani, a trăit împreună cu soţul ei, Alfred, în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au emigrat în Israel împreună, dar din motive neclare, doar Alfred a primit plăţi compensatorii.
De fiecare dată când îşi depunea dosarul, Laurei i se spunea că nu se califică pentru primirea acestor bani din cauza anului în care a emigrat. Laura nu a înţeles niciodată acest refuz, având în vedere că cei doi fraţi ai ei, care au supravieţuit Holocaustului, au emigrat în Israel înaintea ei dar au primit compensaţii.
Ieri dimineaţă, ea a primit în sfârşit statutul de supravieţuitor al Holocaustului, dar după aproape două ore a decedat.
“Nu o cunoaşteam pe Laura personal. Fiica ei m-a contactat ca să încerc să o ajut. Nu putem spune că dacă şi-ar fi primit banii la timp ar fi trăit mai mult, dar ar fi putut trăi mai bine, asta este clar”, scrie autorul articolului, care critică indiferenţa cu care sunt trataţi aceşti supravieţuitori ai Holocaustului.
“Timp de mulţi ani, maşina birocratică israeliană a ştiut cum să ţină departe beneficiile de supravieţuitorii Holocaustului. În ultimii ani, mulţumită protestelor publice, normele s-au schimbat în favoarea supravieţuitorilor. Dar adeseori ne dăm seama că organismele care ar trebui să ajute supravieţuitorii nu se deranjează să îi informeze”, scrie acesta.