Pisica familiei preşedintelui american George Bush, India, a murit duminică, la Casa Albă.
India era o pisică neagră şi avea 18 ani, după cum se arată în comunicatul dat publicităţii, astăzi, de către Biroul Laurei Bush. "Preşedintele, doamna Bush, Barbara şi Jenna anunţă cu mare tristeţe dispariţia pisicii lor, India sau Willie. Ea a murit duminică, 4 ianuarie 2009, la Casa Albă", menţionează comunicatul de presă, citat de AFP.
NEAM DE COLONIŞTI
După toate aparenţele India ar fi fost descendenta unor pisici aduse din Marea Britanie în Statele Unite de către primii colonişti, pentru alungarea şoarecilor şi apărarea recoltelor. Numele de India i-a fost dat de către Barbara, care îl admira pe fostul jucător de baseball, Ruben Sierra, zis "El Indio", mai precizează comunicatul. "India a fost timp de aprope două decenii un membru drag al familiei Bush. Îi vom simţi lipsa", se adaugă în comunicat.
Citește pe Antena3.ro