x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident aviatic în Franţa: 4 oameni şi-au pierdut viaţa

Accident aviatic în Franţa: 4 oameni şi-au pierdut viaţa

25 Aug 2012   •   09:18
Accident aviatic în Franţa: 4 oameni şi-au pierdut viaţa

Patru elvetieni au murit vineri seara dupa ce avionul de agrement la bordul caruia se aflau s-a prabusit intr-o regiune din estul Frantei.

Niciun supravietuitor nu a fost gasit de catre anchetatori, care, conform AFP, au suspendat cautarile imediat dupa ora locala 21.00 (22.00, ora Romaniei).

Avionul, de tip PC-12, ar fi decolat de la Antwerpen, in Belgia, si se indrepta catre Elvetia, potrivit primelor informatii.

Salvatorii au gasit epava avionului catre ora locala 18.40 (19.40, ora Romaniei), pe teritoriul unei mici comune, Solemont, la aproximativ 40 de minute dupa ce avionul a lansat un semnal de ajutor, a anuntat prefectura locala.

"S-a prabusit pe un platou, la aproximativ 500 de metri de primele locuinte din comuna", a declarat pentru AFP Didier Grillot, primarul din Solemont, contactat telefonic. "A mai ramas doar un morman de fiare. Avionul a fost dezmembrat", a spus el, dupa ce s-a deplasat la locul accidentului.

"Mai multi locuitori mi-au spus ca au vazut ca avionul a fost atins de trasnet", a adaugat primarul.

"Avionul s-a prabusit deasupra unei zone stancoase. Bucati din epava sunt raspandite pe o suprafata vasta, de aproximativ un hectar", a declarat pentru AFP locotenent-colonelul Dominique Fraysse, din cadrul Jandarmeriei, aflat la conducerea operatiunilor de cautare.

×
Subiecte în articol: franta accident aviatic