x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident cu maşina Ambasadei României

Accident cu maşina Ambasadei României

de Irina Cristea    |    Mihaela Matachita    |    18 Dec 2009   •   00:00

O maşină Audi A6 neagră aparţinând Ambasadei României din Singapore a fost implicată în noaptea de luni spre marţi în două accidente rutiere, dar oficialii misiunii diplomatice române susţin că aceasta a fost furată, a relatat Straits Times.



Poliţia nu a făcut încă vreo arestare, iar, potrivit unor martori, automobilul ar fi responsabil de două accidente în intersecţii situate la aproximativ 100 de metri una de alta. Nu este clar cine se afla la volan, vehiculul fiind raportat ca furat la ora aproximativă a coliziunilor. Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României, Silviu Ionescu, a declarat că a condus automobilul de la un local de karaoke şi l-a parcat în faţa ambasadei şi a intrat în sediu. "Este un lucru obişnuit pentru noi să venim la ambasadă noaptea (...) pentru a completa rapoarte, din cauza diferenţei de fus orar", a declarat Ionescu. El a mai spus că, după două ore, a ieşit din ambasadă împreună cu şoferul şi a descoperit că automobilul lipsea. A sunat la Poliţie şi a raportat furtul, fiind informat ulterior că maşina a fost implicată într-un accident soldat cu trei răniţi, dintre care unul grav. Ulterior, Poliţia a găsit maşina. 

La solicitarea ministrului român al Afacerilor Externe, Cătălin Predoiu, o echipă din Centrala de la Bucureşti va efectua un control asupra circumstanţelor în care s-au produs accidentele, a informat ieri MAE. Potrivit Mediafax, într-un comunicat al ministerului se mai arată că angajaţii ambasadei au constatat în jurul orei locale 3:00 lipsa autoturismului, care era parcat în apropierea ambasadei. A fost anunţată imediat Poliţia locală. În urma investigaţiilor organelor de Poliţie, autoturismul a fost găsit, avariat, aproape de ieşirea din Singapore. MAE precizează că în acest moment este în derulare o anchetă a Poliţiei.

×
Subiecte în articol: externe