Paisprezece persoane au murit în Thailanda după ce un autobuz etajat a derapat și s-a izbit de un copac, notează BBC.
Imaginile arată autobuzul înclinat și rupt în jumătate, cu părți din copac prinse în el.
14 oameni au murit și alți 32 au fost răniți în urma accidentului din Prachuap Khiri Khan, o provincie de coastă din sudul țării.
Cauza accidentului de luni seară nu a fost confirmată, dar poliția suspectează că șoferul nu ar fi dormit suficient, relatează AFP.
Acesta a fost grav rănit, dar a supraviețuit. Autoritățile verifică, de asemenea, nivelul de alcoolemie din sângele acestuia.
Prachuap Khiri Khan este popular în rândul turiștilor pentru plajele, peșterile și traseele de drumeție.
Thailanda are cel mai mare număr de accidente rutiere din lume, cu aproximativ 20.000 de persoane ucise în fiecare an.
Numai în 2022, 15.000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din Thailanda.
În 2021, incidentele legate de trafic au reprezentat aproape o treime din totalul deceselor din țară, a precizat Organizația Mondială a Sănătății.
(sursa: Mediafax)