x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident feroviar în Barcelona: Cel puțin 22 de răniți după o ciocnire între două trenuri regionale

Accident feroviar în Barcelona: Cel puțin 22 de răniți după o ciocnire între două trenuri regionale

20 Sep 2013   •   14:07
Accident feroviar în Barcelona: Cel puțin 22 de răniți după o ciocnire între două trenuri regionale

Mai multe persoane au fost rănite după ce două trenuri regionale (Cercanías) s-au ciocnit pe linia 7 din stația Barcelona Sants.

La ora 10.15 (11.15, ora României), trenul care pleca înspre Calella în direcția L’Hospitalet de Llobregat s-a ciocnit cu trenul cursei R4, Terrassa – Martorell. Până în acest moment s-au raportat doar persoane cu contuzii ușoare, potrivit telecinco.es.

Pasagerii din cele două trenuri au fost evacuați de serviciile de salvare. Cel puţin 22 de persoane au fost rănite uşor. Oamenii au suferit lovituri şi prezintă contuzii, astfel că 10 dintre răniţi au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului. Deocamdată, nu a fost nevoie ca vreunul dintre răniţi să fie transportat la spital, precizează agenția EFE.

Accidentul de la Barcelona are loc la aproape două luni de la tragedia feroviară petrecută în apropiere de Santiago de Compostela în 24 iulie, când un tren care venea din Madrid a deraiat. În accident şi-au pierdut viaţa 79 de persoane.

×