x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident in metrou - Peste 37 de morti la Valencia

Accident in metrou - Peste 37 de morti la Valencia

de Ana Ilie    |    04 Iul 2006   •   00:00
Accident in metrou - Peste 37 de morti la Valencia

Cel putin 37 de persoane si-au pierdut ieri viata si peste 40 au fost ranite in urma unui accident de metrou care s-a produs in centrul orasului Valencia, aflat in estul Spaniei. Accidentul s-a produs in apropiere de statia Jesus, la o ora de varf, si, potrivit primelor informatii, plafonul galeriei de metrou s-a prabusit in momentul trecerii vagoanelor prin zona. O alta ipoteza de lucru ar fi ca garnitura de metrou avea viteza prea mare la intrarea in statie. Cert este ca mai multe vagoane ale metroului s-au rasturnat inainte de a intra in statia Jesus, potrivit Centrului de Coordonare pentru Situatii de Urgenta. Subprefectul Valenciei, Luis Felipe Martinez, a tinut sa precizeze ca este vorba despre un accident, si nu despre un atentat.

BILANT. Pana la inchiderea editiei, autoritatile locale nu cunosteau numarul exact al victimelor. Potrivit unor surse oficiale, cativa dintre ranitii grav au incetat din viata la cateva ore dupa accident. Aseara tarziu, serviciile de decarcerare continuau cautarea corpurilor neinsufletite ale pasagerilor prinsi intre scheletele metalice ale vagoanelor de metrou. Pasagerii ramasi in vagoane, aproximativ 150 de persoane, au fost evacuati imediat. Accidentul a avut loc in timpul desfasurarii Intalnirilor Mondiale ale Familiei, eveniment care reuneste peste un milion si jumatate de pelerini, si la care este asteptat sa participe si Papa Benedict al XVI-lea, in perioada 8-9 iulie.

×
Subiecte în articol: externe