x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acord anulat - Datele pasagerilor raman secrete

Acord anulat - Datele pasagerilor raman secrete

de Irina Cristea    |    31 Mai 2006   •   00:00
Acord anulat - Datele pasagerilor raman secrete

Un acord dintre Uniunea Europeana si SUA privind datele personale ale pasagerilor din avioanele ce au ca destinatie America a fost declarat nul.

Uniunea Europeana nu avea dreptul de a le da autoritatilor americane informatii detaliate despre fiecare pasager care se imbarca intr-un avion al unei companii europene avand drept destinatie SUA. Decizia a fost luata de Curtea Europeana de Justitie, care a declarat ilegal acordul pe care UE si SUA l-au semnat acum doi ani, relateaza AFP. Acest acord prevedea ca transportatorii aerieni europeni sunt obligati sa le comunice autoritatilor americane informatii detaliate despre pasagerii de la bordul curselor spre America. Informatiile includ numele, adresele, toate formele de plata si numerele de telefon ale calatorilor.

CONFLICT. Documentul a intrunit acordul liderilor statelor UE atat la nivelul sefilor de stat si de guvern, cat si la cel al ministrilor de Externe. Lor li s-a opus insa, foarte vehement, Parlamentul European. Membrii Legislativului UE nu s-au lasat convinsi de argumente si au sesizat Curtea Europeana de Justitie. Ei nu au fost convinsi de argumentele americanilor, care spun ca transferul datelor este esential in lupta impotriva terorismului, dupa atacurile de la 11 septembrie 2001. Europarlamentarii sustin, in schimb, ca acordul nu are o baza legala si incalca drepturile fundamentale ale pasagerilor. Iar decizia Curtii este clara: acordul este nul, iar statele membre au la dispozitie patru luni pentru a gasi o alta solutie.

SOLUTII. O varianta ar fi ca cei 25 si Comisia Europeana, pe de o parte, si americanii, pe de alta parte, sa incerce renegocierea tratatului. O alta solutie ar fi ca fiecare stat membru in parte sa incheie acorduri bilaterale cu Statele Unite. Aceasta "portita" este valabila, intrucat Curtea a anulat acordul argumentand ca nu are baza legala corespunzatoare, si nu a adus in discutie incalcarea drepturilor fundamentale ale pasagerilor, invocata de parlamentarii europeni.

Instanta s-a multumit sa aprecieze ca Executivul UE nu avea competenta necesara pentru a se pronunta intr-o astfel de problema, intrucat mandatul sau nu acopera si gestionarea informatiilor ce tin de securitatea publica.

DIN 2001
Asa-zisa arhiva privind informatiile detaliate despre pasagerii avioanelor face parte din masurile luate de SUA dupa atentatele din 2001. Toti transportatorii aerieni americani trebuie sa le asigure autoritatilor de la Washington accesul electronic la datele din sistemele de rezervare si control. Incepand din martie 2003, si companiile aeriene europene au intrat sub incidenta acestor prevederi. Americanii le-au fortat, oarecum, mana, explicandu-le europenilor ca nerespectarea acestor cerinte se va solda cu amenzi si cu controlarea amanuntita, la sosirea in SUA, a pasagerilor de pe batranul continent.
×
Subiecte în articol: externe