Marea Britanie și Franța au convenit asupra unui pachet de măsuri fără precedent pentru a combate migrația ilegală, potrivit Sky News.
Printre aceste măsuri se numără acordarea Franței de către Marea Britanie a sumei de 480 de milioane de lire sterline pe o perioadă de trei ani pentru a investi în poliție, tehnologie și servicii de informații. Acestea vor contribui la reducerea numărului de solicitanți de azil care ajung pe coastele britanice în ambarcațiuni mici.
Sute de ofițeri de poliție francezi vor fi trimiși în zonele sensibile și vor folosi tehnologii îmbunătățite pentru a preveni trecerile ilegale pe Canalul Mânecii, în cadrul acordului încheiat vineri la Paris de Rishi Sunak și Emmanuel Macron.
Pentru prima dată, Marea Britanie va contribui la finanțarea unui centru de detenție în Franța pentru a spori capacitatea țării de a face față nivelului de persoane care sunt transportate ilegal peste Canalul Mânecii.
Acordul multianual va duce la dublarea numărului de personal desfășurat în nordul Franței, iar Regatul Unit va contribui la finanțarea acestuia.
Franța a anunțat că va forma o unitate mobilă permanentă de poliție pentru a se ocupa de ambarcațiunile mici, iar dronele și avioanele vor fi folosite pentru a „întrerupe rutele de trafic de persoane".
„Această cooperare consolidată are ca scop creșterea ratei de interceptare a tentativelor de trecere și reducerea drastică a numărului de treceri în fiecare an, sprijinind obiectivul nostru comun pe termen lung de a opri complet această rută de migrație ilegală", scrie în declarația comună a celor doi lideri politici.
(sursa: Mediafax)