Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Crearea sentimentului că lucrurile se mișcă, chiar și atunci când realitatea este neconcludentă, a devenit o tactică deja uzuală a actualei diplomații americane. Costurile politice ale unui eșec devin astfel mai ridicate pentru părțile implicate direct.
Evaluările optimiste ale oficialilor americani din ultimele zile împing noua încercare a președintelui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina spre un test acid, cât se poate de familiar.
Întrebarea-cheie rămâne însă aceeași: va accepta Rusia vreo înțelegere pe care Ucraina și partenerii săi europeni o pot modifica astfel încât să-și asigure suveranitatea și securitatea?
Trump își dorește cu obstinație un acord pentru că el trăiește pentru negocieri, dar și pentru că încearcă să-și construiască imaginea unui pacificator global, în tentativa sa de a-și asigura un loc aparte în istorie.
În schimb, președintele american a arătat că nu este prea preocupat dacă un eventual pact va recompensa agresorul, adică Rusia, sau dacă va alimenta îngrijorările statelor europene din NATO privind posibile viitoare intenții expansioniste ale Kremlinului.
La începutul săptămânii, după o zi de declarații optimiste la Washington, Trump a părut să confirme temerile criticilor săi, sugerând că Rusia nu ar fi obligată să cedeze mare lucru în negocierile menite să oprească un război declanșat printr-o invazie.
„Ei fac concesii. Concesia lor cea mare este că încetează lupta și nu mai iau niciun centimetru de teritoriu.”, le-a spus Trump jurnaliștilor, marți seara.
În condițiile în care Trump forțează din nou scena diplomatică, cu un proiect de plan inspirat dintr-un document redactat de Moscova, Ucraina nu are altă opțiune decât să intre în jocul Casei Albe. Cu toate acestea, Kievul încearcă acum să elimine condițiile ce i-ar periclita existența și capacitatea de a se apăra după terminarea războiului.
Statele europene nu sunt dispuse să-l irite pe Trump, deoarece încă depind de sprijinul său pentru propria lor apărare și pentru aprovizionarea Ucrainei cu armament.
Astfel, liderii europeni au recurs din nou la strategia obișnuită: îl laudă pe președintele american, în timp ce încearcă să îndepărteze din plan elementele proruse care le-ar pune în pericol securitatea.
Neîncrederea lor față de Moscova e amplificată de ceea ce ei consideră a fi operațiuni hibride rusești - de la drone și atacuri cibernetice la sabotaj și episoade tensionate în aer și pe mare.
Iar pe măsură ce la Washington cresc așteptările, în contextul semnalelor că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar putea veni curând să discute un acord cu Trump, reapar blocajele cronice care au zădărnicit eforturile anterioare.
Poate Trump să „vândă” și președintelui Vladimir Putin un acord pe care Zelenski să-l poată accepta, în condițiile în care Rusia cere în mod constant cedarea unor teritorii strategice pe care nici măcar nu le controlează?
Are Kremlinul vreun interes real într-o negociere privind un armistițiu sau un acord de pace pe termen lung care i-ar limita capacitatea de a sufoca Ucraina independentă?
Iar dacă Rusia ar da semne că își schimbă poziția, ar fi aceasta o mutare sinceră sau doar o tactică pentru a trage de timp, în timp ce trupele sale avansează pe linia frontului?
Această ultimă întrebare explică de ce statele europene insistă asupra unui armistițiu înaintea unui proces de pace - condiție respinsă de Moscova în tentativele anterioare de a opri războiul.
De altfel, în final, noua inițiativă de pace a lui Trump depinde de un singur lucru: dacă Vladimir Putin vrea cu adevărat pace. De la invazia declanșată acum mai bine de trei ani, nu există însă niciun indiciu că liderul de la Kremlin ar fi dispus să cedeze.
Dacă această realitate nu se schimbă, o altă întrebare va deveni și mai presantă: cât timp va tolera Trump acest ciclu steril înainte de a abandona complet încercările sale de a media conflictul - scenariu ce ar echivala cu o victorie pentru Moscova?
Evoluții pozitive, dar nu decisive
Casa Albă și-a exprimat marți un optimism ostentativ, după câteva zile de discuții în Europa și în Golf, la care au participat secretarul de Stat, Marco Rubio, secretarul Armatei SUA, Daniel Driscoll, precum și alți oficiali de rang înalt.
Trump a salutat marți „progresul extraordinar” în ajustarea celor 28 de puncte din planul său inițial de pace, criticat și catalogat pe scară largă ca fiind o listă de dorințe întocmită de către Moscova. El a mai spus că i-a cerut trimisului său special, Steve Witkoff, să plece la Moscova pentru a se întâlni cu Putin.
Omul de afaceri, devenit negociator, ar putea fi bine primit, dacă ne luăm după transcrierea unei convorbiri cu un consilier apropiat al lui Putin, din luna octombrie, în care Witkoff aparent îl instruiește pe acesta asupra modului în care Kremlinul l-ar putea flata pe Trump pentru a-i obține aprobarea pentru un plan de tip „Gaza”.
În transcrierea publicată de către „Bloomberg News”, Witkoff pare a fi nu doar consilierul Casei Albe, ci, în egală măsură, un consilier al guvernului rus.
Într-o reacție pe marginea acestei dezvăluiri, directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a afirmat că „această poveste arată un lucru: trimisul special Witkoff discută aproape zilnic atât cu oficiali ruși, cât și cu ucraineni pentru a obține pacea, iar acesta este exact motivul pentru care președintele Trump l-a numit.”
Tot marți, Zelenski a sugerat că liderii europeni - care i-au servit adesea drept scut diplomatic - ar putea fi utili într-o eventuală întâlnire cu Trump în SUA.
În aceeași zi, premierul britanic, Keir Starmer, a spus că Ucraina ar putea accepta în mare parte propunerea americană în forma sa actuală.
O sursă ucraineană, cu acces direct la negocieri, a mărturisit însă că unele dintre cele mai dure dispute persistă: cedarea, de către Ucraina, a unor teritorii pe care Rusia nici măcar nu le controlează, acceptarea unui plafon impus de Moscova pentru armata postbelică ucraineană, precum și renunțarea definitivă la aspirațiile Kievului de a intra în NATO.
La rândul lui, Starmer a indicat, în esență, același lucru, afirmând: „Ucraina apără o linie fără ezitare. Iar această linie este suveranitatea și apărarea ei.”
La rândul lui, președintele francez, Emmanuel Macron, a spus că garanțiile de securitate europene pentru Ucraina, după un eventual acord de pace, ar avea și o componentă americană. Rusia a respins însă mereu astfel de propuneri, ceea ce ridică întrebarea dacă Occidentul nu negociază, de fapt, doar cu sine însuși.
Crearea impresiei de progres pentru evitarea stagnării
Dacă există un progres real - sau doar iluzia acestuia - se va vedea mai clar după sărbătorirea Zilei Recunoștinței.
Actuala Casă Albă are tendința de a transforma pașii mici în victorii majore pentru Trump. La un moment dat, marți, un oficial american a declarat că Ucraina ar fi acceptat un acord, doar pentru ca Kievul să tempereze așteptările.
Prin urmare, este prudent ca șansele negocierilor să nu fie evaluate după entuziasmul unui președinte care a promis cândva că va opri războiul în 24 de ore.
Pe de altă parte, Washingtonul recurge la o tactică veche, esențială în orice efort de pace: crearea impresiei de progres, chiar și atunci când acesta nu există, pentru a menține speranța și pentru a crește costurile diplomatice ale oricărei părți care s-ar retrage de la masa tratativelor.
Trump a provocat un val de reacții în Europa cu propunerea sa inițială de 28 de puncte. Documentul includea solicitările Rusiei ca Ucraina să renunțe la teritorii pe care încă le controlează în regiunile Donețk și Lugansk și o prevedere potrivit căreia țara nu va adera niciodată la NATO.
Momentul ales a părut o manevră oportunistă - speculând vulnerabilitatea lui Zelenski, prins într-un scandal de corupție, și avansurile militare ale Rusiei - pentru a impune Ucrainei un final chiar și injust al războiului.
Totuși, dacă Trump ar reuși un progres diplomatic, nu ar fi prima dată când el deschide un canal de negociere, lansând o poziție maximalistă și amenințând cu retragerea. Ca lider al Occidentului și partener privilegiat al lui Putin, președintele SUA poate fi, teoretic, singurul actor capabil să modifice calculele politice ale Kremlinului.
Oficialii americani par să aplice un scenariu asemănător celui care a dus la încetarea focului în Gaza, între Israel și Hamas, proces care a început tot cu o listă amplă de propuneri, ulterior ajustate.
Cele două situații sunt însă departe de a fi identice. În cazul Gazei, Trump a putut și a vrut să apese pe pârghii directe: a exercitat presiune asupra Israelului, iar statele arabe au făcut același lucru asupra Hamas.
În cazul Rusiei, însă, președintele american pare să nu aibă - sau să nu dorească să folosească - aceeași forță de constrângere, în pofida sancțiunilor secundare impuse recent exporturilor rusești de petrol, care alimentează mașina de război a Kremlinului.
Chiar și așa, încetarea focului dintre Israel și Hamas a rezistat, oricât de fragilă ar fi, iar oficiali americani - inclusiv unii implicați în dosarul ucrainean - au lucrat intens pentru a iniția un proces de pace autentic. Puțini credeau că Witkoff și alți membri ai administrației ar putea obține acest rezultat.
În Europa, Statele Unite și chiar la Kiev s-a acceptat de mult ideea că Ucraina nu va putea recupera la masa negocierilor majoritatea teritoriilor pierdute în război.
Solicitările Rusiei privind controlul întregii regiuni Lugansk și Donețk pot fi însă un punct de ruptură pentru Ucraina, deoarece ar crea poziții avansate, din care Moscova ar putea lansa o nouă ofensivă în viitor.
Propuneri americane prevăd că zonele cele mai disputate din Lugansk și Donețk ar putea deveni zonă demilitarizată, soluție care ar lăsa Ucraina fără cea mai eficientă linie de apărare împotriva unui atac din est.
Chiar și în contextul declarațiilor optimiste din Europa, scepticismul rămâne profund în Ucraina, mai ales după noile valuri de atacuri aeriene rusești.
Deși ucrainenii își doresc pacea mai mult ca oricând, ei remarcă faptul că planul american nu pune aproape deloc presiune pe Rusia, iar singurele concesii despre care se discută sunt cele făcute de către Ucraina.
Un eventual armistițiu care ar îngheța linia frontului pe pozițiile actuale și ar include garanții de securitate - între care o forță europeană de stabilizare și un rol de sprijin al SUA - ar putea avea șanse.
De partea cealaltă, însă, Rusia nu a dat niciun semn că renunță la obiecțiile față de astfel de condiții.
Și nimeni, în Europa, nu mai are încredere în Vladimir Putin.
Diferențe de netrecut
Zelenski a declarat marți că „principiile” documentului american pot fi dezvoltate în acorduri mai profunde. Însă, cu cât propunerea este ajustată pentru a mulțumi Kievul și capitalele europene, cu atât aceasta se îndepărtează mai mult de poziția maximalistă a Moscovei.
Acesta este blocajul esențial. Și nu există semne că ar putea fi depășit. Dacă Putin nu se confruntă cu presiuni politice sau economice invizibile din exterior, Rusia ar putea fi într-o poziție de tipul „câștig la ambele capete”.
Dacă reușește să readucă diplomația spre obiectivele sale - posibil cu ajutorul lui Trump - el ar putea lua în considerare încheierea războiului, cel puțin pentru moment, în propriii termeni.
Dacă Putin blochează această nouă inițiativă, el poate continua lupta, ceea ce este posibil să-și dorească oricum. Orice ruptură politică ulterioară între Statele Unite și Europa ar accelera unul dintre obiectivele strategice ale Moscovei: distanțarea lui Trump de alianța occidentală.
Pentru a opri acest cerc vicios, Casa Albă ar trebui să apeleze la pârghii cât mai eficiente și, probabil, radicale, în cazul în care își dorește cu adevărat o pace durabilă și nu una încheiată pe genunchi.
Citește pe Antena3.ro
