x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Activista Greta Thunberg, redactor-şef al unei emisiuni la radio BBC în perioada Crăciunului

Activista Greta Thunberg, redactor-şef al unei emisiuni la radio BBC în perioada Crăciunului

23 Noi 2019   •   19:00
Activista Greta Thunberg, redactor-şef al unei emisiuni la radio BBC în perioada Crăciunului
Sursa foto: Gabor KOVACS

Tânăra activistă ecologistă suedeză Greta Thunberg va fi redactor-şef al emisiunii matinale de la postul de radio britanic BBC Radio 4 în perioada vacanţei de Crăciun, a anunţat sâmbătă BBC, potrivit AFP.

Adolescenta în vârstă de 16 ani, ambasadoare a luptei împotriva schimbărilor climatice, favorită la premiul Nobel pentru Pace din 2019, este una dintre cele cinci personalităţi care vor realiza această emisiune foarte populară în Regatul Unit în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou.

Greta Thunberg va modera discuţii cu mai multe personalităţi care luptă împotriva încălzirii globale, precum şi cu lideri locali. Adolescenta a sugerat totodată realizarea unor reportaje în Antarctica şi în Zambia şi un interviu cu Mark Carney, guvernator al Băncii Angliei.

Brenda Hale, preşedinta Curţii Supreme britanice, care a pronunţat ca ''ilegală'' decizia premierului conservator Boris Johnson de a suspenda Parlamentul, va fi, de asemenea, redactor-şef al emisiunii.

Prima femeie care a prezidat Curtea Supremă, Lady Hale a ţinut primele pagini ale ziarelor în momentul când a anunţat, în septembrie, această decizie istorică, cu efecte semnificative pentru şeful guvernului, stârnind comentarii şi pentru broşa în formă de păianjen pe care o purta.

Aceasta le va prezenta ascultătorilor Curtea Supremă şi va vorbi despre hărţuirea morală.

Printre ceilalţi redactori-şefi invitaţi se mai numără artista Grayson Perry, care va aborda tema stereotipurilor, rapperul ''George The Poet'', despre problema identităţii, şi Charles Moore, fostul redactor-şef al cotidianului conservator The Daily Telegraph, care va vorbi despre libertatea de exprimare.

În anii anteriori, printre realizatorii emisiunilor s-au numărat prinţul Harry, actriţa Angelina Jolie şi profesorul Stephen Hawking.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: greta thunberg