x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Activista Malala Yousafzai va studia la Oxford

Activista Malala Yousafzai va studia la Oxford

17 Aug 2017   •   16:53
Activista Malala Yousafzai va studia la Oxford

Activista pakistaneză Malala Yousafzai, cea mai tânără laureată a premiului Nobel, care a primit această distincţie (pentru pace) la vârsta de doar 17 ani, s-a declarat joi ''încântată că a fost admisă la Universitatea Oxford'', informează Reuters. 

La Oxford, Malala va studia politică, filosofie şi economie. Tânăra pakistaneză, alături de alte mii de studenţi din Marea Britanie, au aflat numele universităţilor la care vor studia începând din această toamnă, după afişarea rezultatelor la examenele finale. 

La Oxford, una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, au mai urmat aceleaşi cursuri David Cameron, fost prim- ministru al Marii Britanii, dar şi fostul prim-ministru pakistanez Benazir Bhutto. 

Malala Yousafzai, în prezent în vârstă de 20 de ani, a devenit cunoscută în 2012, după ce a fost împuşcată în cap de un taliban pentru că a apărat dreptul la educaţie al fetelor, în pofida interdicţiilor impuse de fundamentaliştii islamici. 

A fost recompensată cu premiul Nobel pentru pace în anul 2014. 

''Sunt încântată că voi merge la Oxford! Felicitări tuturor elevilor care au dat examenele de nivel A! A fost un an greu. Numai bine în continuare!'' a scris tânăra pakistaneză într-un mesaj publicat pe Twitter. Examenele de nivel A (A-level) din Marea Britanie constau în testele de finalizare a studiilor liceale. 

După ce s-a recuperat în urma atacului taliban, Malala Yousafzai a urmat cursurile unei şcoli din Marea Britanie. 

Statisticile provizorii arată o scădere a numărului de locuri alocate de universităţi, deşi numărul elevilor care obţin note mari a crescut. 

Departamentul pentru Admitere în Universităţi (UCAS) a explicat pe site-ul său că scăderea numărului de locuri la universităţile britanice a fost determinat de o scădere a numărului de admişi în rândul studenţilor mai în vârstă şi de un număr mai mic de studenţi provenind din Uniunea Europeană. 

Potrivit UCAS, 416.310 de persoane au fost acceptate în universităţi pe baza rezultatelor obţinute la examenele "A-level", în scădere cu un procent faţă de 2016. Unul din patru rezultate a fost A sau A*, cele mai bune note, în creştere cu 0,5 procente faţă de anul trecut. AGERPRES

×