Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum un an, la 8 Martie, un breaking news umplea ecranele televizoarelor din întreaga lume. Un avion cu 239 de oameni la bord dispăruse de pe ecranele radarelor.
Spaime, dar şi speranţe firave în rândul membrilor familiilor celor de la bord. Autorităţi din mai multe ţări, total debusolate. Aşa au şi rămas de un an încoace.
La un an de la dispariţia de pe radare a avionului companiei Malaysia Airlines ce efectua zborul MH370, Malaezia şi Australia au dat, duminică, asigurări că îşi păstrează speranţa de a localiza epava Boeingului 777, pentru a putea oferi răspunsuri familiilor ce trăiesc un coşmar fără sfârşit.
Reportajul Le Monde
Cotidianul francez Le Monde publică un reportaj despre coşmarul trăit de familiile celor dispăruţi. Titlul articolului este „La un an după, improbabila dispariţie a zborului MH370”. O întâlnire cu membri ai familiilor unora dintre cei aflaţi la bord, o discuţie deschisă despre felul în care au comunicat autorităţile cu familiile, despre secretomania care înconjoară datele despre căutarea eventualei epave a avionului, precum şi tonele de semne de întrebare care îi copleşesc pe toţi cei care aşteaptă lămuriri în legătură cu soarta acestei curse blestemate.
Avionul cu zborul MH370, care efectua legătura între Kuala Lumpur şi Beijing, a dispărut de pe radare la 8 martie 2014, cu 12 membri ai echipajului şi 227 de pasageri, dintre care două treimi erau cetăţeni chinezi.
Oficial, "un accident". Pe ce baze?
La 29 ianuarie, Malaezia a anunţat oficial că această dispariţie este un accident, dar că, în pofida operaţiunilor internaţionale de căutare extrem de ample, avionul rămâne de negăsit. Ceea ce, după cum rezultă din discuţiile cu membrii familiilor celor dispăruţi, pe care le publică Le Monde, este o altă bătaie de joc la adresa lor. „Asta e cel mai rău, că afirmă că dispariţia este un ‚accident’, fără a avea nici cel mai mic indiciu care să justifice o astfel de afirmaţie. N-au decât un singur ţel, să muşamalizeze dosarul”, declară Grace Subathira, avocat, a cărei mamă se afla la bordul avionului.
Premierul malaezian Najib Razak, a cărui ţară este ţinta unor critici vehemente din partea familiilor victimelor, a ţinut să reafirme hotărârea sa de a le oferi răspunsurile cerute. În pofida „puţinelor elemente materiale” de care dispun anchetatorii, „Malaezia rămâne angajată în căutări şi îşi păstrează speranţa că avionul cu zborul MH370 va fi localizat”, se spune într-un comunicat semnat de Razak.
Căutările fără efect
Nave maritime explorează de luni de zile fundul marin în sudul Oceanului Indian, folosind sonare sofisticate care au restrâns deja cu circa 40% „zona prioritară de căutări” în partea cea mai septentrională a Oceanului Indian, pe circa 60.000 de kilometri pătraţi. Cu excepţia câtorva containere maritime, nimic nu a fost găsit încă în timpul acestei operaţiuni conduse de Australia şi programată să se încheie în mai.
Duminică, premierul australian Tony Abbot a anunţat că, în cazul în care aceste operaţiuni nu se soldează cu un succes, Australia şi partenerii săi „intenţionează să lanseze alte căutări” pe un perimetru ce echivalează cu 60.000 de kilometri pătraţi, fără a preciza locul unde se vor desfăşura acestea. „O datorăm familiilor victimelor”, a spus Abbott în timpul unei conferinţe de presă, declarându-se „rezonabil încrezător” în ceea ce priveşte şansele de succes ale căutărilor.
O echipă independentă de experţi internaţionali urmează să dea publicităţii duminică, la Kuala Lumpur, la orele 15.00 (07.00 GMT), un raport de etapă privind dispariţia avionului cu zborul MH370.
Explicaţia cea mai credibilă
Explicaţia cea mai credibilă avansată până în prezent de responsabili ai anchetei este că o cădere bruscă a nivelului de oxigen în aparatul de zbor i-a făcut pe membrii echipajului şi pe pasageri să-şi piardă cunoştinţa. Avionul ar fi continuat să zboare pe pilot automat, până când, rămas fără combustibil, s-a prăbuşit în mare.
Premierul malaezian a recunoscut, duminică, faptul că „lipsa de răspunsuri şi de dovezi materiale — cum ar fi epava avionului — este o povară suplimentară” pentru familiile celor dispăruţi. Aceste familii sunt convinse, în marea lor majoritate, că Malaezia le ascunde adevărul.
Mulţi ar vrea să creadă scenariul accidentului, pentru a putea da pagina şi a merge mai departe. Dar le-ar trebui mai mult decât o simplă declaraţie a premierului malaezian, scrie Le Monde. Când zbordul Rio-Paris AF447 şi cei 228 de pasageri ai săi s-au prăbuşit în Oceanul Atlantic, la 1 iunie 2009, a trebuit să se aştepte cinci zile până s-au localizat primele rămăşiţe ale avionului. Dar în câteva săptămâni au fost găsite la suprafaţă 640 de bucăţi din avion şi 50 de cadavre. A fost nevoie de doi ani pentru localizarea carlingii Airbusului Air France, la 3.950 de metri adâncime, şi recuperarea altor 104 cadavre.
O mare parte din materialele de fabricare ale unui avion sunt concepute pentru a putea pluti, începând cu scaunele. În octombrie 2014, o amplă campanie de curăţare a anumitor plaje de pe coasta de vest australiană n-a scos la iveală nicio rămăşiţă a avionului.
Istoria aviaţiei civile mai cunoaşte un singur caz în care un avion ce transporta peste 100 de persoane a dispărut, soarta lui rămânând până acum necunoscută. Acest lucru s-a întâmplat în 1962, când un aparat de zbor al societăţii americane Flying Tiger Line, închiriat de armata americană, s-a volatilizat între insula Guam şi Filipine, cu 107 persoane la bord.
