Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că renumărarea voturilor în statul Wisconsin, cerută vineri de candidata ecologistă la preşedinţie, Jill Stein, este o escrocherie.
"Este o escrocherie a Partidului Verzilor privind alegeri al căror rezultat a fost deja recunoscut, iar rezultatele alegerilor ar trebui respectate, nu contestate şi folosite abuziv, adică exact ce face Jill Stein", arată Trump într-un comunicat citat de Reuters. "Renumărarea este doar o modalitate prin care Jill Stein, care a primit mai puţin de un procent din numărul total de voturi şi nici măcar n-a figurat pe buletinele de vot în multe state, să îşi umple cuferele de bani, din care nici măcar n-o să cheltuiască mare parte pentru renumărarea aceasta ridicolă".
Echipa candidatei democrate Hillary Clinton, care nu a contestat rezultatul alegerilor, a anunţat sâmbătă că va participa totuşi la renumărarea din Wisconsin. "Dacă Jill Stein merge până la capăt, aşa cum a promis, şi cere renumărarea şi în Pennsylvania şi Michigan, vom proceda la fel şi în aceste state", a arătat un avocat al democraţilor, citat de Reuters.
Avantajul lui Trump în votul popular din cele trei state menţionate este de 20.000, 70.000, respectiv 10.000. Wisconsin nu a anunţat încă alocarea celor 16 electori, care vor reprezentat statul la nivel naţional, în Colegiul Electoral care alege efectiv preşedintele. Potrivit sistemului indirect, Trump are în prezent 290 din cei 238 de electori din colegiu, iar Clinton doar 232.
Sursă: Agerpres