Finlanda este de acord cu o solutie de compromis care sa permita aderarea etapizata a Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, afirma ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Alexander Stubb.
"Este vorba despre o abordare in doua etape. Initial vom elimina controalele la frontierele aeriene si maritime, si apoi vom lua o decizie privind frontierele terestre", a declarat Stubb, citat de Reuters.
Potrivit ministrului finlandez, frontierele aeriene si maritime pentru Romania si Bulgaria ar urma sa fie deschise in totalitate in martie, iar subiectul frontierelor terestre ar urma sa fie discutat in iulie.
"Vom incerca sa ne asiguram ca sistemul Schengen este etans si ca vor fi indeplinite conditiile pentru solutionarea problemelor legate de infractionalitatea internationala, statul de drept si combaterea coruptiei", a explicat Stubb. Olanda si Finlanda au blocat aderarea la Schengen a Romaniei si Bulgariei, afirmand ca nici una dintre ele nu a depus suficiente eforturi pentru a combate coruptia.