Economia Rusiei slăbește, dar asta nu afectează popularitatea lui Vladimir Putin. Din contră, a urcat vertiginos, scrie europolitics.ro, citat de jurnal.md. Populația rusă îl susține pe liderul rus până la capăt și nu îl blamează pentru rezultatele proaste ale economiei.
Popularitatea lui Putin a crescut când l-a susținut pe Viktor Ianukovici, fostul președinte al Ucrainei, sau când în martie, a anexat Crimeea.
Putin a reușit să câștige în susținerea electorală aproape 86% din suportul populației în luna august, nivelul său crescând de la 61%, cât era în noiembrie, cel mai mic nivel. Putin mai are nevoie de doar 4 procente pentru a atinge nivelul de popularitate înregistrat în 2008, atunci când Rusia a nimicit Georgia în războiul ce a durat cinci zile.
Pentru a înțelege și mai bine de ce Rusia a invadat estul Ucrainei ar trebui să ne întoarcem în timp, în decembrie 2011, scriu jurnaliştii de la europolitics.ro. Atunci, totul s-a schimbat pentru Putin. Popularitatea sa se ducea în cap și, temându-se că își va pierde puterea, Putin a adoptat o nouă strategie, mult mai periculoasă, care l-a ajutat să revină în asentimentul populației Rusiei.
Timp de 11 ani, până în decembrie 2011, Putin a avut o relație specială cu poporul rus: el asigura creșterea economică și protecție în fața operațiunilor teroriste, iar rușii îl lăsau să construiască un stat totalitar. Pentru multă vreme, această înțelegere a fost respectată de ambele părți. Până când economia Rusiei a intrat în stagnare, în anul 2009. De-atunci, n-a mai avut să își revină la nivelul galopant.
Spre sfârșitul anului 2011, după ce a activat câțiva ani ca premier, Putin a anunțat că va candida la președinție. După o rundă electorală pigmentată cu scandaluri privind fraudarea alegerilor, Putin a câștigat cel de-al treilea său mandat, unul nu prea legal.
Pus în fața unei revolte populare, Putin și-a schimbat strategia. De la a garanta creștere economică, Putin a retrezit naționalismul rusesc, nostalgia imperială, paranoia anti-Vest și conservatorismul creștin-ortodox.
La început, strategia nu a funcționat. La ordinul lui Putin, activiștii începeau să fie arestați și trimiși la muncă forțată în Siberia. Protestele au continuat, iar popularitatea președintelui rus a scăzut sub 60%. Oportunitatea lui Putin a fost criza din Ucraina. Spre sfârșitul lui 2013, protestele din Euromaidan aveau ca scop înlăturarea lui Ianukovici și a guvernului pro-rus.
Atunci, Putin și-a pus propaganda în acțiune și le-a servit cetățenilor săi un discurs ce le-a alimentat furia naționalistă împotriva amestecului Vesticilor în treburile interne ale unui satelit rusesc. În martie 2014, atunci când Putin și-a condimentat retorica cu dreptul de a-i salva pe etnicii ruși din Ucraina, Moscova a găsit oportunitatea de a organiza o invazie rapidă în Crimeea.
Acela a fost momentul în care popularitatea lui Putin a urcat până la cer. Și ceea ce este mai curios este că Putin nu are o strategie rațională în Ucraina, întrucât invazia nu s-a produs având la bază motive strategice, ci are motivele enumerate mai sus, concluzionează jurnaliştii Europolitics.