x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Adio secret bancar!

Adio secret bancar!

28 Mai 2015   •   16:22
Adio secret bancar!

Europenii au obţinut o victorie importantă în lupta împotriva evaziunii fiscale şi a bogaţilor cu conturi nedeclarate.

Uniunea Europeană şi Elveţia au semnat un acord ce pune capăt secretului fiscal pe care băncile din Ţara Cantoanelor îl asigurau clienţilor din statele comunitare. Documentul prevede că părţile semnatare vor face schimb automat de informaţii despre conturile rezi-denţilor, ceea ce oferă un instru¬ment foarte eficient pentru combaterea evaziunii fiscale. Statele membre al Uniunii Europene vor primi anual numele, datele de naştere, adre¬sele, datele de identificare fiscală ale cetăţenilor lor ce au conturi în bănci elveţiene. Cei din Ţara Cantoanelor merg cu transparenţa până la a trans¬mite situaţia financiară deta¬liată a europenilor care au ales băncile lor. Astfel, dispare un important paravan sub care se adăposteau mulţi evazionişti care, în baza secretului bancar, plăteau impozite doar pentru o parte din averile, proprietăţile şi tranzacţiile care îi implicau.
Cu aceste informaţii complete, autorităţile fiscale din statele membre vor putea evalua şi colecta impozitele aferente. Comisia Europeană preconizează că până la sfârşitul anului 2015 va semna acorduri similare şi cu Monaco, Andorra, Liechtenstein şi San Marino.

Documentul a fost semnat la Bruxelles de comisarul euro¬pean pentru Economie, Pierre Moscovici, de secretarul de stat pentru Finanţe Internaţionale din Elveţia, Jacques de Watteville, şi de ministrul leton de Finanţe. Prevederile urmează să intre în vigoare din anul 2018.
 

×