x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Administraţia Obama

Administraţia Obama

12 Dec 2008   •   00:00

Noul secretar american pentru Energie ar putea fi un fizician, laureat al Premiului Nobel.



Preşedintele american ales Barack Obama l-ar putea nominaliza ca secretar pentru Energie pe Steven Chu, fizician care conduce Lawrence Berkeley National Laboratory şi care în 1997 a primit Premiul Nobel, au afirmat trei oficiali democraţi apropiaţi ai echipei de tranziţie, citaţi de CNN. Cei trei oficiali au declarat că anunţul este prevăzut pentru săptămâna viitoare la Chicago, Illinois, şi că Obama îl va numi de asemenea pe Carol Browner, administrator al Agenţiei de protejare a mediului din administraţia Clinton în postul nou creat la Casa Albă pentru politica mediului.
Steven Chu a câştigat Premiul Nobel pentru fizică în 1997 cu teoria sa privind gazele care îngheaţă şi este foarte respectat în domeniu. Dar unii democraţi şi-au exprimat îngrijorarea asupra faptului că Chu nu are experienţă politică, el urmând să preia dificila misiune de a face să treacă prin Congres un proiect de lege major pentru reforma energetică, anul viitor. Deşi Browner este considerat un politician abil, care ar putea să-l ajute pe viitorul secretar pentru Energie în relaţia cu Congresul, Obama se va confrunta cu întrebări legate de eficienţa echipei sale împotriva companiilor de petrol şi a altor interese particulare care nu îşi doresc schimbarea status quo-ului.
Democraţii au menţionat şi alte nume importante pentru funcţia de secretar pentru Energie, printre acestea numărându-se guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, şi fostul secretar de Stat Colin Powell. Un obiectiv declarat al preşedintelui ales este să creeze 2,5 milioane de locuri de muncă până în 2011 în domeniul energetic. În timpul campaniei sale, Obama a afirmat că va investi 150 de miliarde de dolari în zece ani pentru energie nepoluantă. El a propus creşterea standardelor de economisire a combustibilului, iar 10 la sută din electricitatea Statelor Unite să provină din surse regenerabile până în 2012.

×
Subiecte în articol: externe