x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Administrația Trump le oferă imigranților ilegali 1.000 de dolari pentru a se autodeporta

Administrația Trump le oferă imigranților ilegali 1.000 de dolari pentru a se autodeporta

de Redacția Jurnalul    |    07 Mai 2025   •   22:30
Administrația Trump le oferă imigranților ilegali 1.000 de dolari pentru a se autodeporta
Sursa foto: Hepta

Guvernul american oferă imigranților, care se află ilegal în Statele Unite, 1.000 de dolari și călătoria spre casă plătită dacă decid să părăsească țara de bună voie, informează BBC.

„Autodeportarea este cea mai bună, cea mai sigură și cea mai rentabilă modalitate de a părăsi Statele Unite pentru a evita arestarea”, a declarat Kristi Noem, secretarul pentru Securitate Internă al SUA, în anunț.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a transmis că persoanele care s-au înscris pentru stimulentul financiar de „autodeportare” nu vor fi reținuți în mod prioritar de către autoritățile de imigrare.

Potrivit DHS, un prim „străin ilegal” a acceptat deja oferta, primind un bilet pentru un zbor din Chicago către Honduras.

Sistemul se bazează pe folosirea aplicației CBP Home de către migranți, care poate fi utilizată pentru a confirma întoarcerea persoanei respective în țara sa de origine, au explicat oficialii americani.

Aceștia au descris oferta ca fiind o cale „demnă”, adăugând că ar reduce costul deportărilor pentru DHS. Costul mediu pentru arestarea, reținerea și deportarea unui migrant se ridică în prezent la peste 17 000 de dolari.

Cei care acceptă oferta ar putea beneficia de o cale legală de a reveni în SUA, a declarat Trump, luni, în fața reporterilor.

„Vom lucra cu ei astfel încât poate, într-o zi, cu puțină muncă, să se întoarcă dacă sunt oameni buni, dacă sunt genul de oameni pe care îi vrem în [țara] noastră”, a declarat el.

De la revenirea sa în funcție, în ianuarie 2025, președintele a lansat o campanie majoră de combatere a imigrației ilegale. Unele măsuri s-au confruntat cu provocări juridice.

×