x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O adolescentă din Rusia riscă închisoarea pentru o postare în care critică războiul din Ucraina

O adolescentă din Rusia riscă închisoarea pentru o postare în care critică războiul din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2023   •   10:20
O adolescentă din Rusia riscă închisoarea pentru o postare în care critică războiul din Ucraina

Olesya Krivtsova poartă un tatuaj anti-Putin pe o gleznă și o brățară care îi urmărește fiecare mișcare pe cealaltă, relatează CNN.

Tânăra de 19 ani din regiunea rusă Arhangelsk trebuie să poarte dispozitivul în timp ce se află în arest la domiciliu, după ce a fost acuzată pentru postări pe rețelele de socializare despre care autoritățile spun că discreditează armata rusă și justifică terorismul.

Oficialii ruși au adăugat-o pe Krivtsova pe lista teroriștilor și extremiștilor, la egalitate cu ISIS, Al Qaeda și talibanii, pentru că a postat pe Instagram despre explozia de pe podul din Crimeea din octombrie, și a criticat, de asemenea, Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Krivtsova, studentă la Universitatea din orașul Arhangelsk, este de asemenea acuzată pentru discreditarea armatei ruse pe rețeaua de socializare rusă VK.

În prezent, Krivtsova se află în arest la domiciliu în apartamentul mamei sale din Severodvinsk, regiunea Arhangelsk, având interdicție de a intra pe internet și de a folosi alte forme de comunicare.

"Cazul Olesiei nu este nici primul, nici ultimul", a declarat Alexei Kichin, avocatul ei, pentru CNN.

Kichin a declarat că adolescenta riscă până la trei ani de închisoare pentru discreditarea armatei ruse și până la șapte ani de închisoare în temeiul articolului privind terorismul. Cu toate acestea, apărarea speră la o pedeapsă mai blândă, cum ar fi o amendă.

Mama Olesiei, Natalya Krivtsova, spune că guvernul încearcă să dea un avertisment publicului, fiica ei fiind de fapt "biciuită public" pentru că nu și-a păstrat opiniile pentru sine.

Un șef local al Partidului Comunist, Alexander Novikov, și-a bătut joc în mod public de adolescentă la televiziunea de stat, numind-o o proastă care ar trebui trimisă pe frontul din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, pentru a putea "privi în ochii" militarilor care luptă ca parte a batalionului din Arhangelsk.

Aceasta nu este prima confruntare a Olesiei Krivtsova cu autoritățile pentru că și-a exprimat public opiniile. În luna mai a anului trecut, ea s-a confruntat cu acuzații administrative pentru că a discreditat armata rusă prin distribuirea de afișe împotriva războiului.

Lucrurile au devenit mai serioase când a fost acuzată că a discreditat armata rusă pe rețelele de socializare în octombrie anul trecut. Potrivit avocatului, o infracțiune repetată în temeiul aceluiași articol se transformă într-un caz penal.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: razboi ucraina adolescentă rusoaică